logo

Votul uninominal exclude anonimii din procesul electoral, declaraţii


https://www.ipn.md/ro/votul-uninominal-exclude-anonimii-din-procesul-electoral-declaratii-7965_997181.html

Votând direct pentru reprezentanţii săi, pentru persoane pe care le cunosc şi în care au încredere, alegătorii vor cunoaşte de la cine să ceară explicaţii dacă nu le-au îndeplinit aşteptările. De această părere au fost mai mulţi participanţi la dezbaterea publică a proiectului de lege prin care se propune alegerea deputaţilor în Parlament prin vot uninominal, transmite Info-Prim Neo. „Deputaţii sunt aleşii poporului, dar poporul nu prea ştie pe cine a ales. Ba chiar avem în Parlament şi deputaţi anonimi, pe care nici noi nu-i cunoaştem, doar îi vedem la faţă şi ne dăm seama că nu sunt asistenţi de deputat”, a declarat Igor Corman, deputat în fracţiunea Partidului Democrat. Liberal-democratul Tudor Deliu a remarcat că votul uninominal ar putea aduce oameni noi în politică, dar este importantă responsabilitatea aleşilor faţă de alegători. Deputatul s-a arătat însă sceptic cât priveşte organizarea circumscripţiilor în regiunea transnistreană, aşa cum prevede proiectul. „Ce facem dacă cei de peste Nistru nu vor ieşi la votare, ce se va întâmpla cu mandatele atribuite lor?”, a întrebat liberal-democratul. „Acest proiect este văzut mai mult ca o acţiune de responsabilizare a deputaţilor. Nouă ne pare un proiect bun, dar trebuie implementat treptat”, a subliniat reprezentantul Partidului Liberal la Comisia Electoral Centrală, Roman Andrieş. „Partidul nostru a propus deja introducerea votului prin corespondenţă, deci trebuie să vedem cum se poate încadra propunerea noastră în acest proiect de reformare a sistemului electoral”, a mai spus liberalul. Vasilii Şova, din fracţiunea parlamentară a Partidului Comuniştilor, a menţionat că speră că prin dezbaterile iniţiate a fost pusă baza unei discuţii constructive. „În cadrul PCRM încă nu există o decizie finală cu referire la această iniţiativă. Pentru noi nu este principial cum vor fi aleşi deputaţii, principalul e ca aceştia să reprezinte tot poporul. Ar fi bine să ne uităm la propria noastră experienţă, căci tot sărim ba la una, ba la alta, dar o astfel de reformă ţine mai mult de viitor, nu o vedem ca o perspectivă de prezent”, a spus deputatul. Corneliu Gurin, reprezentantul Partidului Acţiunea Democratică, este de părere că votul uninominal ar permite reprezentarea regiunilor în Parlament şi ar clarifica situaţia cu votul etnic, o problemă care, spune el, persistă. Totodată, potrivit lui Gurin, ar fi redusă dictatura partinică. Iniţiativa legislativă de reformare a sistemului electoral prin introducerea votului uninominal este propusă de prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, deputat PDM.