logo

Vot final pentru proiectul de lege cu privire la crowdfunding


https://www.ipn.md/ro/vot-final-pentru-proiectul-de-lege-cu-privire-la-7966_1098065.html

Deputații au votat în lectură finală proiectul de lege cu privire la crowdfunding. Astfel, începând cu anul viitor, în Moldova vor putea fi înregistrate platforme online care să „unească” pe cei care dețin resurse financiare (investitori) și cei care au nevoie de ele, transmite IPN.

Proiectul descrie regulile generale de furnizare a serviciilor de finanțare participativă (crowdfunding) pe teritoriul Republicii Moldova, cerințele generale și speciale față de toate categoriile de participanți în aceste raporturi juridice și economice: furnizor, investitor, dezvoltator.

Astfel, furnizor de servicii de finanțare participativă poate fi o persoană juridică constituită sub formă de societate cu răspundere limitată sau societate pe acțiuni, înregistrată în Republica Moldova și autorizată să presteze servicii de finanțare participativă. Dezvoltator este o persoană fizică ce practică activitate de antreprenoriat sau persoană juridică cu scop lucrativ din Republica Moldova, care intenționează să obțină finanțare pentru un proiect prin intermediul unei platforme de finanțare participativă. Investitor poate fi orice persoană fizică sau juridică care acordă împrumuturi sau achiziționează părți sociale în cadrul unui proiect de finanțare participativă.

Obiectivul final al inițiativei legislative este promovarea dezvoltării durabile a întreprinderilor mici și mijlocii, prin îmbunătățirea mediului juridic și economic, asigurarea și creșterea competitivității și performanțelor întreprinderilor mici și mijlocii, crearea unui mediu investițional atractiv.

Legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2024.