logo

Voronin despre Mariana Durleșteanu: a înțeles că în această gloată nu e locul ei


https://www.ipn.md/ro/voronin-despre-mariana-durlesteanu-a-inteles-ca-in-aceasta-7965_1080899.html

Fostul președinte al Republicii Moldova vine cu laude la adresa Marianei Durleșteanu, candidatul propus de PSRM la funcția de prim-ministru și o critică pe președinta Maia Sandu. Potrivit lui Voronin, Durleșteanu este o profesionistă în domeniul economic și financiar și ar fi un premier foarte bun pentru Republica Moldova. Totuși, potrivit fostului șef de stat, alegerile parlamentare anticipate sunt necesare pentru a curăța clasa politică, notează IPN.

Fostul președinte Vladimir Voronin spune că actualul Legislativ este unul complet compromis, iar alegerile parlamentare anticipate ar putea aduce fețe noi în politică.

„Acest Parlament demult nu reprezintă interesele alegătorilor și ale celor care i-au adus la putere. Au fugit dintr-un partid în altul, cu lunile nu lucrează, nu aprobă legi, între ei e doar corupție, mafie, interese. Acesta e Parlament care reprezintă interesele societății? Sunt toate motivele obiective pentru a dizolva Parlamentul”, a spus Vladimir Voronin în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.

Voronin mai spune că Mariana Durleșteanu, candidatul PSRM la funcția de prim-ministru, este o profesionistă și dacă ar fi fost învestită la șefia Guvernului, ar fi avut capacitățile necesare pentru a gestiona criza pandemică și economică.

„O doamnă cu capacități foarte înalte în domeniul economic, financiar și principii. Este apreciată în diferite instituții. Ea ar fi unul dintre cei mai buni candidați, într-un Guvern creat în condiții normale. Am discutat la telefon, ea a înțeles că în această gloată nu e destinul ei. Dacă ar fi anticipate și ar fi ales un Parlament normal, iar Durleșteanu a fi desemnată prim-ministru, ar fi un premier la locul lui”, a spus Vladimir Voronin.

Vladimir Voronin a evitat să se pronunțe pe marginea activității președintelui Maia Sandu la 100 de zile de la preluarea mandatului, menționând doar că Sandu va înșela, în curând, așteptările societății.

„Câteodată mi-e milă să mă uit la această Sandu, darămite să o critic. Voi o supraapreciați. Acum este important să vedem ce facem la anticipate. Într-o țară este important ca toate instituțiile să meargă în aceeași direcție pentru a avea rezultate”, a mai spus Vladimir Voronin.

La 15 aprilie Curtea Constituțională va examina sesizarea șefului statului privind constatarea circumstanțelor dizolvării Parlamentului. Chiar dacă judecătorii Curții vor decide că există temei pentru dizolvare, Legislativul va rămâne funcțional pe perioada stării de urgență, instituită până la data de 30 mai.