Voronin afirmă funcţia de preşedinte al PCRM îl ajută să obţină îndeplinirea sarcinilor puse
https://www.ipn.md/ro/voronin-afirma-functia-de-presedinte-al-pcrm-il-ajuta-sa-7965_958258.html
Preşedintele Republicii Moldova Vladimir Voronin susţine că niciodată nu a dus lipsă de împuterniciri în calitatea sa de şef al statului şi că funcţia sa de preşedinte al Partidului Comuniştilor îi ajută ca prin intermediul plenului acestei formaţiuni şi a fracţiunii majoritare să obţină îndeplinirea sarcinilor puse. Voronin a răspuns astfel, în cadrul unei apariţii televizate din 12 martie, la întrebarea cât de fondate sunt acuzaţiile de concentrare exagerată a puterii în stat şi de ce nu a renunţat la calitatea de lider al PCRM.
El a declarat că graţie majorităţii parlamentare, şi a colaborării dintre Preşedinţie, Parlament şi Guvern, problemele ţării se rezolvă mai operativ şi mai bine, şi astfel se obţin şi rezultate pozitive.
În ceea ce priveşte votul din 4 aprilie, când a fost ales în calitate de preşedinte, inclusiv cu voturile deputaţilor din unele formaţiuni de opoziţie, el a spus că aceasta nu este trădare, ci „maturizare” şi „lecţii făcute de oponenţii politici”.
„Sunt partide care nu vor obţine niciodată majoritatea în Parlament, şi care cu greu trec bariera electorală, dar fiecare are platforma şi ambiţiile sale. Ele pot obţine îndeplinirea unor obiective doar făcând coaliţie cu alte formaţiuni pentru a obţine majoritatea, sau să negocieze cu partidul majoritar”, a explicat liderul PCRM. Voronin a accentuat că pentru realegerea sa în calitate de şef al statului nu a fost jocuri de după culise. „Eu neg categoric trădarea, sunt doar interese care ne unesc”, a declarat Voronin, care a mai menţionat că cele „aşa-zise 10 condiţii” au fost deja îndeplinite.
Fiind întrebat dacă a fost determinat un succesor al său în funcţia de şef al statului, Voronin a răspuns negativ, dar a menţionat că el se va conduce de Constituţie şi nu va mai candida pentru un nou termen.
Referindu-se la obiectivul de integrare europeană a R. Moldova, Voronin crede că aceasta nu va avea loc până în 2009, dar va face tot posibilul ca să ofere succesorului său un stat puternic şi înfloritor, în care populaţia să trăiască decent.
Vladimir Voronin a fost ales în calitate de şef al statului la 4 aprilie 2001 cu votul a celor 71 de deputaţi din Partidul Comuniştilor care au câştigat alegerile la 25 februarie al aceluiaşi an. El a fost reales la 4 aprilie 2005 cu votul deputaţilor comunişti, dar şi a celor creştin-democraţi, democraţi şi social-liberali.