logo

Vorbitorii de limbă germană sunt invitaţi să depună dosarele pentru programul Bursa Parlamentară Internaţională


https://www.ipn.md/ro/vorbitorii-de-limba-germana-sunt-invitati-sa-depuna-dosarele-pentru-programul-bu-7967_970009.html

Tinerii din R. Moldova, vorbitori de limbă germană şi interesaţi de procesul politic, precum şi de implicare în consolidarea reformelor democratice, sunt invitaţi să depună dosarele pentru programul Bursa Parlamentară Internaţională, proiect oferit de Bundestagul german împreună cu trei universităţi din Berlin, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al Preşedinţiei. Bursa oferă tinerilor posibilitatea de a efectua o practică de trei luni şi jumătate în biroul unui deputat german, patru săptămâni la o fundaţie politică din Berlin şi acordă şansa de a absolvi un program academic complementar organizat de universităţile germane, participante la program. Programul durează, în total, 5 luni şi acoperă cheltuielile pentru cazare, asigurarea medicală şi de răspundere civilă, precum şi costul transportului la Berlin tur-retur. Cunoaşterea limbii germane la un nivel avansat este o condiţie de bază pentru participarea în cadrul acestui program. Tinerii sunt invitaţi să depună dosarele de participare la Ambasada Republicii Federale Germane din Chişinău până la 30 iunie curent. Dosarul candidatului trebuie să conţină mai multe documente scrise în limba germană precum: Curriculum Vitae, scrisoare de motivare detaliată (maximum 2 pagini), diploma de studii (copia legalizată oficial şi traducerea). Actul doveditor despre absolvirea studiilor poate fi prezentat ulterior, cel târziu până la 31 decembrie. De asemenea, dosarul trebuie să mai conţină fişa personală, actul ce atestă cunoştinţe foarte bune de limbă germană, patru fotografii tip paşaport şi un formular de cerere. Dosarul complet urmează a fi expediat la următoarea adresă: Ambasada Republicii Federale Germania, Bursa Parlamentară Internaţională, str. Maria Cibotari, 35, 2012 Chişinău, Republica Moldova (tel.: + 373 22 200 600).