logo

Voluntarii au participat la prima Conferinţă a Voluntarilor


https://www.ipn.md/ro/voluntarii-au-participat-la-prima-conferinta-a-voluntarilor-7967_989730.html

Voluntariatul este o mişcare care vine să educe în societate valori şi responsabilitatea civică. În Moldova câteva zeci de mii de persoane fac voluntariat în fiecare zi, iar odată cu adoptarea Legii voluntariatului această mişcare se va extinde, pentru că legea vine să neutralizeze acele probleme pe care le întâmpinau voluntarii până acum. Declaraţia a fost făcută la prima Conferinţă Naţională a Voluntarilor, pe 20 aprilie, de către secretarul Consiliului Naţional al ONG-urilor, Antoniţa Fonari, transmite Info-Prim Neo. „Până acum era foarte complicat să fii voluntar. Când venea Inspecţia Muncii într-o organizaţie şi găsea cinci oameni care nu au contract de muncă spunea că este o încălcare a legii, pentru că nu era nicăieri prevăzut ce înseamnă activitatea de voluntarit. Acum voluntarii pot încheia contracte speciale, în care este prevăzut câte ore voluntarul este implicat în activitate, pentru că a fi voluntar înseamnă a lucra fără a fi plătit”, a spus Antonţa Fonari. Potrivit secretarului Consiliului Naţional al ONG-urilor, odată cu implementarea acestei legi, multe lucruri vor fi rezolvate. Voluntarii vor avea contract încheiat cu organizaţie, carnet de voluntar sau certificat de voluntar, cu ajutorul cărora vor putea obţine mai multe beneficii. Prezent la eveniment, preşedintele interimar, Marian Lupu, a declarat că prima dată a avut ocazia să vadă cu adevărat o muncă de voluntariat când a participat, în 2006, la Festivalul Voluntarilor. „Am avut pentru prima dată o astfel de invitaţie şi am vrut să văd ce reprezintă voluntariatul în Republica Moldova. Acea acţiune m-a surprins plăcut. Am văzut tineri, oameni de vârstă medie şi de vârsta a treia care dezinteresat erau antrenaţi în activităţi de voluntariat, caritate, îngrijirea copiilor, ajutorarea bătrânilor, salubrizare”, a declarat Marian Lupu, care spune că de atunci şi-a dorit să devină parte componentă a acestei mişcări. „Mă bucur că parteneriatul dintre Parlament şi societatea civilă a adus rezultate, poate nu ideale, poate nu am reuşit să realizăm tot ce am stabilit, dar cu certitudine au fost făcuţi mai mulţi paşi înainte pentru dezvoltarea cadrului legislativ, susţinerea mişcării de voluntariat, pentru consolidarea unei societăţi democratice”, a declarat Marian Lupu. Viceministrul educaţiei, Loretta Handrabura, a declarat că voluntariatul este o componentă fundamentală a societăţii civile, pentru că însufleţeşte cele mai nobile aspiraţii ale omenirii: pacea, libertatea, oportunitatea, siguranţa. „Eu îmi doresc ca acest an să nu rămână unul declarativ, dar să ne mobilizeze plenar pe noi toţi de a ne regăsi în această echipă a entuziaştilor implicaţi în voluntariat”, a declarat viceministrul. Loretta Handrabura a mai spus că acum se lucrează asupra implementării Legii voluntariatului, prin care vor fi stimulaţi tinerii care fac voluntariat activ. Aceştia vor avea facilităţi la admiterea la facultăţi, la obţinerea bonurilor de cazare în cămine şi a burselor etc. Legea voluntariatului a fost adoptată în iunie 2010. Prima Conferinţă Naţională a Voluntarilor s-a desfăşurat în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului.