logo

Volumul vânzărilor de servicii în sectorul comunicaţiilor electronice, în creştere


https://www.ipn.md/ro/volumul-vanzarilor-de-servicii-in-sectorul-comunicatiilor-electronice-in-crester-7966_1029605.html

În trimestrul doi al anului curent, volumul cumulat al vânzărilor de servicii în sectorul comunicaţiilor electronice s-a ridicat la 1,662 miliarde de lei, acest volum fiind în creştere cu 3,3% faţă de primul trimestrul al aceluiaşi an şi în scădere cu 4,4% faţă de trimestrul doi al anului 2015. Datele au fost publicate marţi, 13 septembrie, de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, transmite IPN.

Cea mai mare creştere a vânzărilor, în comparaţie cu trimestru doi al anului 2015, de 18,3%, a fost atestată pe piaţa serviciilor de acces la Internet mobil, unde au fost realizate vânzări în sumă de peste 169 de milioane de lei.

Veniturile din alte activităţi desfăşurate în sectorul comunicaţiilor electronice au sporit cu 15,6% şi au însumat 162,9 milioane de lei, iar vânzările serviciilor de acces la Internet fix au crescut cu 4,5% şi au totalizat 272,7 milioane de lei. În acelaşi timp, pe celelalte trei segmente de piaţă: telefonie fixă, telefonie mobilă, difuzare şi retransmisie a programelor audiovizuale a fost înregistrat un trend descendent al volumului de vânzări.

Astfel, vânzările serviciilor de difuzare şi retransmisie a programelor audiovizuale au scăzut, faţă de trimestru doi al anului 2015, cu 37,2% şi au însumat 66,9 milioane de  lei, ale serviciilor de telefonie mobilă – cu 6,5% şi au alcătuit 844,2 milioane de lei, iar ale serviciilor de telefonie fixă s-au diminuat cu 5,1% şi au constituit 230,6 milioane de lei.