logo

Volumul mărfurilor transportate s-a majorat în ianuarie-august cu 7,6%


https://www.ipn.md/ro/volumul-marfurilor-transportate-s-a-majorat-in-ianuarie-august-cu-7966_971685.html

În ianuarie-august 2008, întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat mărfuri în volum de 11566,1 mii tone, nivel superior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2007 cu 7,6%, transmite Info-Prim Neo cu referire la datele Biroului Naţional de Statistică. Majorarea a fost determinată de sporirea volumelor de mărfuri transportate cu mijloacele de transport auto (+12,2%) şi feroviar (+6%), în timp ce în transportul fluvial şi aerian s-au înregistrat diminuări cu 9,7% şi, respectiv, 17,5%. Tendinţe similare s-au marcat şi la parcursul mărfurilor, care a crescut cu 9,6% în raport cu ianuarie-august 2007, pe seama sporirii acestuia în transportul auto şi feroviar. Întreprinderile auto au transportat 3320,5 mii tone de mărfuri, volum superior celui realizat în perioada similară din anul 2007 cu 12,2%. Ponderea cea mai considerabilă în volumul total de mărfuri transportate revine întreprinderilor din municipiul Chişinău (61%). Cu mijloacele de transport feroviar au fost transportate mărfuri în volum de 8141,2 mii tone, cu 6% mai mult. În structura mărfurilor încărcate în vagoane la staţiile de cale ferată din ţară, ponderi mai mari s-au înregistrat la următoarele grupe de mărfuri: ciment şi alte materiale de construcţie (53,5%), metale feroase şi fier vechi (22,4%), cereale şi produse de panificaţie (5,4%). De asemenea, în ianuarie-august, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2007, s-a majorat numărul de pasageri transportaţi cu autobuze şi microbuze (+9,5%), cu transportul aerian (+10,6%), pe când în transportul fluvial numărul acestora s-a redus cu 10%. Cu autobuze şi microbuze au fost transportaţi 73,6 mln pasageri, dintre care 60,1% au fost transportaţi de agenţii economici din municipiul Chişinău. Cu mijloacele de transport feroviar au fost transportaţi 3,3 mln pasageri, cu transportul aerian - 308,6 mii pasageri, iar cu transportul fluvial – 72,7 mii pasageri.