logo

Volumul investiţiilor străine directe în Moldova a constituit 679 mln dolari în anul 2008


https://www.ipn.md/ro/volumul-investitiilor-straine-directe-in-moldova-a-constituit-679-mln-7966_974803.html

Volumul investiţiilor străine directe atrase în R. Moldova pe parcursul anului trecut a constituit 679 mln dolari, cu 140 mln dolari mai mult decât în 2007, a comunicat Andrei Timuş, director executiv al Organizaţiei pentru Promovarea Exporturilor din Moldova (MIEPO), în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii misiunilor diplomatice acreditate la Chişinău, cu oameni de afaceri autohtoni şi investitori străini, transmite Info -Prim Neo Timuş a menţionat că pe primul loc în ce priveşte volumul investiţiilor străine directe se plasează Olanda (22%), urmată Cipru, Federaţia Rusă,Germania. Cea mai mare parte a investiţiilor străine directe provine din statele UE. El a prezentat, de asemenea, corpului diplomatic şi oamenilor de afaceri calendarul evenimentelor promoţionale pe care le va organiza MIEPO pe parcursul anului 2009.Astfel, se anunţă participarea companiilor moldoveneşti la nouă expoziţii internaţionale, cu acoperirea în proporţie de 50 la sută a cheltuielilor din Fondul de promovare a exporturilor. Vor fi organizate 30 de evenimente sub genericul: „Moldova prezintă” la Chişinău, precum şi în Franţa, Germania Italia, Cehia, Polonia, Ţările Baltice şi alte ţări . Directorul executiv MIEPO a mai spus că, potrivit unor date prealabile, în primul trimestru al anului curent volumul investiţiilor străine directe atrase în Moldova e mai mare decât în perioada respectivă a anului 2008. În afară de investiţiile mari, precum sunt investiţiile din Cehia în lansarea construcţiei centralei electrice de la Ungheni au fost făcute mai multe oferte de investiţii mai mici, până la 5 mln euro, în special în zonele economice libere. Chiar zilele aceste se negociază o investiţie în producţie pentru zona economică liberă Otaci.