logo

Volkov a fost arestat după învinuirile la adresa lui Revenco


https://www.ipn.md/ro/volkov-a-fost-arestat-dupa-invinuirile-la-adresa-lui-revenco-7967_998764.html

Vladimir Volkov, mandatarul Companiei Ericsson AB în Republica Moldova, a fost arestat după ce a dezvăluit, la o conferinţă de presă, scheme de furt dintr-un grant european, în care, potrivit lui, ar fi implicat directorul Serviciului Grăniceri (de la 1 iulie Poliţie de Frontieră – n.r.), Roman Revenco. Fiodor Ghelici, preşedintele asociaţiei obşteşti „Moldova Mea”, care a fost sesizată printr-o scrisoare de către Vladimir Volkov, spune că acum cel mai important lucru este ca Volkov să rămână în viaţă, mai cu seamă după ameninţările cu moartea lansate de către directorul Serviciului Grăniceri, care, potrivit lui Ghelici, ar fi nepotul ministrului de interne, Alexei Roibu, transmite Info-Prim Neo. Fiodor Ghelici spune există două posibile motive pentru arestul lui Vladimir Volkov, fie să-i fie asigurată securitatea, fie să fie ucis. Fiodor Ghelici nu exclude scenariul că Volkov ar putea fi închis într-o celulă cu un asasin şi, fiind improvizată o ceartă între deţinuţi, acesta să fie ucis. Potrivit avocatului Gheorghe Ranga, Vladimir Volkov este arestat deja a treia oară. Arestările au început la 1 iunie. De această dată mandatul este pentru 30 de zile. Volkov este acuzat de escrocherie de circa 50 de mii de lei, care se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 13 ani. Igor Căldare, membru al Asociaţiei „Moldova Mea”, a declarat că în cadrul asociaţiei va fi creat un centru pentru probleme de corupţie – Centrul Obştesc pentru Combaterea Corupţiei cu numele lui Kotovski. „Noi am făcut o analiză a activităţii organelor de forţă ale statului şi am înţeles că sunt peste măsură de multe cazuri când ele se eschivează sau poate nu au capacitaţi, sau sunt cumpărate, sau intimidate şi am hotărât că creăm acest centru în cadrul asociaţiei „Moldova Mea”. El ne va permite să atragem mai mulţi specialişti în domeniul combaterii crimelor economice, să atragem persoane care, în paralel cu activitatea în acest centru, să activează în structurile statului”, a spus Igor Căldare. Preşedintele Partidului „Patrioţii Moldovei”, Mihail Gazbuz, care se va asocia acestui centru, a spus că acum cel mai important este să se urmărească viaţa lui Vladimir Volkov şi ca acesta să rămână viu. Săptămâna trecută, Vladimir Volkov, a declarat într-o conferinţă de presă, că dintr-un grant european pentru prima etapă de securizare a frontierei de stat au fost spălate sume importante de bani, iar în schema frauduloasă este implicat Roman Revenco.