Vladimir Voronin va participa la Zagreb, Croaţia, la Summitul şefilor de state şi de guverne ale SEECP
https://www.ipn.md/ro/vladimir-voronin-va-participa-la-zagreb-croatia-la-summitul-sefilor-7965_964654.html
Preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, va participa la 11 mai, la Summitul şefilor de state şi de guverne ale Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP). Summitul va avea loc la Zagreb, Croaţia. Voronin va fi însoţit de o delegaţie de 10 persoane, printre care ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Stratan, Ambasadorul R. Moldova în Ungaria – Valeriu Bobuţac, directorului Biroului Naţional al SEECP, Dumitru Ţîra şi alţii.
La 4 mai 2006 la Thessaloniki, Grecia, şefii de stat sau guvern din ţările SEECP au aprobat aderarea Moldovei cu drepturi depline la acest organism. Până în 2006, Moldova, a participat la întâlnirile SEECP în calitate de observator.
În cadrul reuniunii de anul trecut, ţările participante şi-au exprimat angajamentul faţă de integrarea euro-atlantică, sporirea relaţiilor cu UE şi îmbunătăţirea cooperării regionale. De asemenea, s-a convenit extinderea Acordului Central European de Comerţ Liber (CEFTA), pentru a înlocui labirintul de acorduri bilaterale de comerţ liber existente la acel moment.
Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) a apărut în anul 1996. State participante la SEECP sunt Albania, Bulgaria, Grecia, Macedonia, România, Serbia şi Muntenegru, Turcia, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia.
SEECP constituie un instrument important pentru promovarea intereselor statelor participante de integrare în structurile politice, de securitate şi economice europene şi euro-atlantice. Temele majore pe agenda reuniunilor SEECP sunt măsurile de întărire a stabilităţii, securităţii şi a relaţiilor de bună vecinătate; de intensificare a cooperării economice şi comerciale în zonă, modernizarea infrastructurii în transporturi, comunicaţii şi energie, promovarea comerţului şi investiţiilor; de promovare a cooperării în domeniile umanitar, social şi cultural; de cooperarea în combaterea crimei organizate, traficului ilicit cu droguri şi arme, precum şi a terorismului.
Croaţia s-a aflat la conducerea organizaţiei până în mai 2007, când preşedinţia rotativă de un an va fi preluată de Bulgaria.