Vladimir Voronin susţine că relaţiile cu Rusia s-au încălzit după întâlnirea sa cu Vladimir Putin
https://www.ipn.md/ro/vladimir-voronin-sustine-ca-relatiile-cu-rusia-s-au-incalzit-7965_961695.html
Preşedintele Vladimir Voronin susţine că relaţiile dintre R. Moldova şi Federaţia Rusă s-au încălzit după întâlnirea sa, din august curent, cu Vladimir Putin. Şeful statului a făcut această declaraţie în cadrul întrevederii cu viceministrul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Grigori Karasin, aflat în vizită de lucru în R. Moldova.
Potrivit unui comunicat de presă al Preşedinţiei, şi Karasin a remarcat faptul intensificării contactelor moldo-ruse ca rezultat al întâlnirii celor doi şefi de stat. Potrivit aprecierilor diplomatului rus, această întâlnire, desfăşurată în spirit pozitiv, a imprimat un impuls puternic relaţiilor bilaterale. Karasin a menţionat că în ultimele luni s-au produs evenimente importante pentru dinamizarea şi dezvoltarea colaborării moldo-ruse, referindu-se, în mod special, la desfăşurarea şedinţei Comisiei mixte interguvernamentale pentru cooperare comercial-economică, intensificarea contactelor la nivelul oficialilor din cadrul executivelor RM şi FR. Schimbul de opinii efectuat a oferit posibilitatea identificării unor soluţii optime pentru diverse probleme şi stabilirii unor noi oportunităţi pentru aprofundarea şi extinderea colaborării bilaterale pe multiple planuri, a mai afirmat Karasin.
Vladimir Voronin a subliniat faptul că principala problemă nerezolvată în cooperarea moldo-rusă este cea transnistreană. De aceea, în contextul abordării complexe a tuturor aspectelor din cadrul colaborării bilaterale, preşedintele a menţionat oportunitatea examinării într-o manieră constructivă şi reciproc acceptabilă a problematicii transnistrene.