Liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, se pronunţă împotriva alegerii directe a preşedintelui ţării. Declaraţii şi argumente în acest sens liderul PCRM le-a lansat în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova”, transmite IPN.
Voronin a spus că este normal ca şeful statului să fie ales de către Parlament, deoarece în Parlament sunt reprezentanţii poporului, care au ales anumite partide. „Doar nu degeaba aceste partide au elaborat platforme electorale, iar oamenii au votat pentru ele”, a spus Voronin.
Pentru a fi mai convingător, liderul comunist a invocat drept exemplu o declaraţie a lui Iosif Stalin din anul 1936, când dictatorul s-a opus ca în constituţia Uniunii Sovietice să fie inclus postul de preşedinte al URSS pe motiv că puterea aparţine poporului. „Şi eu la fel cred că puterea trebuie să aparţină poporului”, a argumentat Voronin.
Liderul PCRM a mai spus că el a simţit pe propria experienţă ce înseamnă puterea concentrată în mâinile unui om, iar dacă şeful statului ar fi lipsit de control parlamentar, ar fi un dezastru. „Doamne fereşte să nimerească alde Ghimpu sau Lupu în această funcţie şi să deţină ei toate pârghiile. Atunci ţara va fi condusă de clanuri cu interese mafiote”, a argumentat fostul şef de stat.
În cadrul aceleaşi emisiuni, Vladimir Voronin nu a acuzat actuala coaliţie de guvernare de corupere şi delapidări , a declarat că Parlamentul nu este funcţional, iar premierul Iurie Leancă nu a fost în drept să semneze Acordul de asociere cu UE, pentru că acesta nu a fost supus dezbaterilor parlamentare.