Vladimir Voronin s-a întâlnit cu experţi ONU
https://www.ipn.md/ro/vladimir-voronin-s-a-intalnit-cu-experti-onu-7965_982208.html
Preşedintele Partidului Comuniştilor (PCRM), Vladimir Voronin, a avut o întrevedere cu un grup de experţi ai Organizaţiei Naţiunilor Unite. Fostul şef de stat le-a spus că situaţia social-politică din Republica Moldova este foarte proastă şi că vina aparţine alianţei de la guvernare care a refuzat dialogul iniţiat de PCRM, se arată într-un comunicat de presă al partidului, citat de Info-Prim Neo.
Vladimir Voronin le-a spus experţilor ONU că, după ultima vizită la Chişinău a preşedintelui Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, la 25 februarie, PCRM a declarat că este gata să iniţieze dialogul cu Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneţia. „Liderii Alianţei nu numai că nu au ascultat aceste recomandări ale Comisiei de la Veneţia, nu numai că au refuzat orice dialog cu PCRM, dar au ales o cale contrară oricăror norme legale şi, în special, o cale contrară Constituţiei Republicii Moldova”, se menţionează în comunicat.
Vladimir Voronin le-a vorbit experţilor ONU şi despre pactul propus Alianţei pentru Integrare Europeană, cu privire la depăşirea situaţiei politice din ţară. „Nici această iniţiativă a PCRM nu a fost susţinută de către liderii Alianţei şi astfel Partidul Comuniştilor nu a avut o altă soluţie decât înaintarea propriului proiect de modificare a art. 78 la Curtea Constituţională, care prevede diminuarea treptată a numărului de deputaţi pentru a vota şeful statului”, a subliniat Vladimir Voronin.
Preşedintele PCRM a menţionat că liderii Alianţei în mod intenţionat tergiversează procesul de depăşire a crizei, dorind astfel cât mai mult să se afle la guvernare. Potrivit fostului preşedinte al ţării, în Moldova s-a instaurat un haos practic în toate domeniile vieţii social-economice, iar actualii guvernanţi în loc să se preocupe de problemele ţării, fac zilnic diferite show-uri politice.