logo

Vladimir Voronin: „Rusia nu a prezentat nici un document care ar confirma calitatea proastă a vinurilor”


https://www.ipn.md/ro/vladimir-voronin-rusia-nu-a-prezentat-nici-un-document-care-ar-confirma-calitate-7965_958739.html

Federaţia Rusă nu a prezentat nici un document, care ar fundamenta decizia privind interdicţia importurilor de vinuri moldoveneşti şi această decizie nu corespunde regulilor internaţionale de asigurare a securităţii producţiei. Despre aceasta a declarat preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, într-o şedinţă specială la care au participat factori de decizie din Parlament, Guvern, un şir de ministere şi servicii de stat, Ambasadorii Republicii Moldova în Federaţia Rusă şi Ucraina, consacrată problemei exportului producţiei vinicole moldoveneşti în Federaţia Rusă, se arată într-un comunicat de presă al Preşedinţiei, citat de Info-Prim Neo Voronin a declarat că aceste acţiuni ale părţii ruse pot fi calificate drept încălcare a unui şir de acorduri bilaterale şi multilaterale, inclusiv în cadrul CSI, precum şi a regulilor comerţului internaţional. Potrivit comunicatului de presă, o nedumerire aparte a fost exprimată vizavi de faptul că la adoptarea deciziei menţionate „Rospotrebnadzor” a invocat prezenţa, neconfirmată pînă în prezent, în vinurile moldoveneşti a pesticidelor şi metalelor grele, substanţe care nu se folosesc categoric la nici unul din stadiile de producţie. Totodată, controlul calităţii şi securităţii producţiei alcoolice moldoveneşti, care intră pe piaţa rusă, este efectuat de organele acreditate de altă organizaţie de stat a federaţiei Ruse, „Rostest”, în conformitate cu standardele acestei ţări. În cadrul şedinţei au fost aprobate măsuri de redresare a situaţiei create, inclusiv iniţierea unui dialog argumentat la nivelul structurilor guvernamentale competente ale celor două ţări; expertizarea internaţională independentă a tuturor mostrelor de producţie alcoolică, exportată de Moldova în Federaţia Rusă; intensificarea procesului de diversificare a pieţelor de desfacere a producţiei alcoolice moldoveneşti; acţiuni de susţinere a vinificatorilor, independent de faptul, capitalul cărei ţări este prezent în producţie.