Vladimir Voronin: Problema transnistreană va fi soluţionată în curând în baza Legii cu privire la statutul Transnistriei
https://www.ipn.md/ro/vladimir-voronin-problema-transnistreana-va-fi-solutionata-in-curand-in-baza-leg-7965_968789.html
Preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, susţine că problema transnistreană va fi soluţionată în curând în baza Legii cu privire la statutul Transnistriei, alături de o nouă declaraţie de neutralitate a R. Moldova, garantată internaţional, transmite Info-Prim Neo.
Într-un interviu acordat ziarului moscovit «Коммерсантъ», Vladimir Voronin a infirmat zvonurile conform cărora se duc negocieri secrete pentru soluţionarea conflictului transnistrean. Şeful statului a menţionat că Legea cu privire la statutul Transnistriei, în baza căreia va avea loc reglementarea diferendului, stipulează drepturile, obligaţiile şi modalitatea de administrare, car vor fi aplicate în Transnistria după unificarea R. Moldova. Implementarea legii prevede un mecanism de garantare a faptului că ambele părţi, Chişinăul şi Tiraspolul, se obligă să respecte legea şi planul de acţiuni care urmează a fi realizate.
Preşedintele RM a mai declarat că în ultimul timp a devenit necesară adoptarea unei declaraţii cu privire la neutralitatea R. Moldova, garantată internaţional. Vladimir Voronin a spus că deja este în pregătire proiectul unei astfel de declaraţii, care urmează a fi propusă pentru semnare tuturor părţilor din cadrul formatului de negocieri „5 + 2”, cu excepţia Tiraspolului. Declaraţia respectivă urmează a fi inclusă şi în pachetul de documente care vor fi puse în discuţie în cadrul negocierilor în format „5+2”, atunci când acestea vor fi reluate. În cazul în care părţile vor accepta documentele ca pe un bun mecanism de reglementare, dar şi de funcţionare a Transnistriei în componenţa Moldovei ca şi republică autonomă, ele vor fi semnate de către şefii de state. Ulterior, se va trece la realizarea planului de acţiuni.
În viziunea preşedintelui Vladimir Voronin, factorii care au contribuit la apropierea de finalul conflictului transnistrean sunt: instituirea Misiunii UE de control la frontiera dintre r. Moldova şi Ucraina, înregistrarea agenţilor economici din regiunea transnistreană de către organele de resort din Chişinău.
Potrivit lui Vladimir Voronin, dacă problema transnistreană va fi soluţionată până la alegerile din 2009, în Parlamentul de la Chişinău vor veni şi deputaţi din Transnistria, care vor reprezenta interesele regiunii. Moldova va insista asupra retragerii forţelor pacificatoare, pledând pentru observatori civili, susţine şeful statului, care vede, în perspectivă, Moldova nu doar neutră, dar şi demilitarizată.
De asemenea, preşedintele RM a lăsat să se înţeleagă că Moldova ar putea să se retragă din GUAM. „De la prezenţa în orice organizaţie trebuie să fie un real folos, dacă acesta nu există, nu există nici interesul de a face parte din organizaţie. GUAM-ul are perspective sumbre”, a spus Voronin.
Fiind întrebat despre datoria de 1,5 mlrd de USD pentru gazul livrat Transnistriei, preşedintele Voronin a declarat că aceasta va rămâne moştenire Moldovei. „Vom încerca să rezolvăm problema împreună cu Rusia şi UE. Poate Rusia ne va ajuta de dragul procesului de unificare a ţării, în care joacă un rol hotărâtor”, a spus Vladimir Voronin.