logo

Vladimir Voronin: Nu putem spune că schimbarea sistemului electoral s-a făcut cinstit și democratic


https://www.ipn.md/ro/vladimir-voronin-nu-putem-spune-ca-schimbarea-sistemului-electoral-s-a-facut-cin-7965_1038634.html

Liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, susține că schimbarea sistemului electoral nu s-a făcut cinstit și democratic. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune, transmite IPN.

„Putem să ne conformăm noului sistem electoral pentru a nu scăpa un ciclu de patru ani la putere. Partidele care nu participă la alegeri și nu au mandate în Parlament au altă soartă, dar nu putem să recunoaștem că aceasta s-a făcut cinstit și democratic”, a declarat Vladimir Voronin. Potrivit lui, avantajat de acest sistem electoral mixt este Partidul Socialiștilor.

Liderul comuniștilor a afirmat că formațiunea sa, rămasă cu doar șapte mandate în Parlament, nu a avut cum să se opună votării acestei modificări. Vladimir Voronin a menționat că va susține inițiativa venită din partea societății civile cu privire la inițierea unui referendum legislativ pentru abrogarea sistemului electoral mixt. „Noi ne-am aliniat la aceste organizații și vom începe să colectăm semnături pentru a desfășura referendumul legislativ legat de schimbarea acestei legi”, spune președintele PCRM.

Referindu-se la sistemul actual după care este guvernată Republica Moldova, analistul Anatol Țăranu susține că acesta nu a fost format începând cu anul 2009 de când au venit la putere partidele pro-europene, dar cu mult timp înainte, atunci când la conducere erau comuniștii.