logo

Vladimir Voronin: Este necesară formarea unei coaliţii largi


https://www.ipn.md/ro/vladimir-voronin-este-necesara-formarea-unei-coalitii-largi-7965_1018328.html

Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, optează pentru formarea unei coaliţii largi de guvernare, fără a preciza care din partidele parlamentare ar putea face parte din ea. Declaraţia respectivă a fost făcută în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune „N4”, transmite IPN.

Potrivit lui Voronin, această coaliţie este necesară pentru a redresa situaţia dificilă din ţară. „Este nevoie de format o coaliţie largă din vre-o 67 de mandate, în interesul naţional al ţării. Astfel n-o să ne reuşească nimic”, a precizat liderul comunist.

În acelaşi context, Vladimir Voronin a mai declarat că PCRM nu doreşte alegeri anticipate şi va face tot posibilul pentru evitarea lor. „Noi nu ne temem de alegeri, după cum susţin unii. Dar nu putem admite, nu putem impune acestui popor să treacă încă o dată prin alegeri în condiţiile atât de dificile pentru ţară”, a spus  preşedintele PCRM.

Vladimir Voronin s-a arătat deranjat de componenţa cabinetului de miniştri propusă Parlamentului pentru adoptare. „Nu faceţi guvern voi cu cumătrii voştri, nănaşii şi finii, şi soţii voştri. Eu întreb azi în Parlament: Palihovici nu este în conflict de interese, ea în conducerea Parlamentului, iar el ministru la mediu? Să trecem la monarhie şi ne-am lămurit. Sau cu acest ministru al economiei. Abia azi am aflat de existenţa acestui om. Parcă noi nu am avea oameni bine pregătiţi, capabili să conducă Ministerul Economiei?”, a declarat Voronin.

Liderul PCRM a spus că viitorul premier trebuie să fie o persoană bine pregătită, hotărâtă şi cu caracter puternic, dar , în acelaşi context, a dat de înţeles că agreează şi candidatura lui Iurie Leancă. „Domnul Leancă s-a demonstrat foarte modest, foarte erudit, pregătit, printre altele fără chestii din astea cu anticomunismul. Discuţiile cu domnul Leancă ne-au plăcut nouă tuturor, dar nu i-am spus că nu-l vom vota, pentru că nu ne-a fost prezentată lista membrilor Guvernului, pe care am primit-o abia a doua zi dimineaţă”, a comunicat Voronin.

În actualul Parlament Partidul socialiştilor din Republica Moldova deţine 25 de mandate, Partidul Liberal Democrat din Moldova - 23, de mandate, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova - 21 de mandate, Partidul Democrat din Moldova - 19 mandate şi Partidul Liberal - 13 mandate.