logo

Vladimir Voronin către co-raportorii APCE: Majoritatea parlamentară e creată prin şantaj


https://www.ipn.md/ro/vladimir-voronin-catre-co-raportorii-apce-majoritatea-parlamentara-e-creata-prin-7965_1025644.html

Majoritatea parlamentară a fost creată prin şantaj şi presiune, e o majoritate amorfă, formată din trădători, care nu reprezintă votul real al cetăţenilor, respectiv nici Guvernul învestit de această majoritate nu poate fi considerat legitim. Declaraţii în acest sens a făcut Vladimir Voronin, preşedintele Partidului Comuniştilor, la întrevederea cu co-raportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care se află într-o vizită în Moldova, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă remis de PCRM se menţionează că Vladimir Voronin a mai spus că majoritatea problemelor cu care se confruntă ţara se datorează faptului că toată puterea aparţine unui grup îngust de persoane. Potrivit politicianului, şi problemele din sistemul bancar, şi criza economică, sunt provocate de faptul că actuala guvernare este foarte hapsână şi nu este în stare să guverneze ţara.

Vladimir Voronin le-a mai zis coraportorilor APCE că în situaţia actuală sunt tot mai puţine şanse de a evita alegeri parlamentare anticipate. Politicianul a subliniat că PCRM niciodată nu s-a temut de votul poporului. Însă, în opinia sa, alegeri libere şi corecte pot avea loc numai în condiţiile în care Comisia Electorală Centrală ar fi depolitizată, toate formaţiunile politice ar avea acces egal la mass-media, nu s-ar admite cumpărarea alegătorilor etc.

Co-raportorii APCE se află într-o vizită în Moldova în perioada 22-23 februarie. Aceştia s-au întâlnit cu conducerea Parlamentului, şi mai au întrevederi cu preşedinţii fracţiunilor parlamentare şi cu liderii politici.