Vladimir Voronin: Când vine vorba de Moldova, se repun pe tapet cele mai perimate doctrine geopolitice
https://www.ipn.md/ro/vladimir-voronin-cand-vine-vorba-de-moldova-se-repun-pe-tapet-cele-mai-perimate--7965_968383.html
„Constatăm cu părere de rău că atunci când vine vorba de Moldova, se repun pe tapet cele mai perimate doctrine geopolitice şi cele mai extravagante scenarii de viitor. Moldova este suspectată că s-ar afla într-o înţelegere asimetrică sau alta”, a declarat preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, la Conferinţa a 44-a pentru securitate de la Munchen, Germania, transmite Info-Prim Neo cu referire la Serviciul de presă al preşedintelui RM.
Standardele, modalităţile folosite în alte zone de conflict sunt absolut inaplicabile în Moldova, a spus Voronin, precizând că Moldova, prin însăşi natura sa, respinge soluţiile asimetrice şi cele deja rodate. Ea nu este o zonă a concurenţei, ea este un teritoriu al conlucrării şi al compromisului. Vladimir Voronin s-a arătat optimist că anume Moldova ar putea fi ţara ce va fi în stare să depăşească contradicţiile sistemice serioase dintre diferite modalităţi de abordare a problemei securităţii europene, în centrul cărora se află astăzi Moldova.
Preşedintele RM şi-a argumentat optimismul în primul rând, pornind de la vocaţia europeană a R. Moldova. „Oricât de diferite ar fi chipurile Moldovei, este absolut clar că ea este Europa”, a subliniat Vladimir Voronin. „Este Europa, chiar dacă într-o formă miniaturală, dar, totodată, crestomatică – mozaicală, bazată pe îmbinarea diferitelor valori, pe toleranţă şi pe deschidere”, a declarat preşedintele RM, menţionând că politica euroterapiei s-a dovedit a fi pentru Moldova cel mai bun remediu. „Noi vedem cum, pe baza exemplului Moldovei, apare un nou model de reglementare a conflictelor, un nou mecanism de restabilire a suveranităţii şi a integrităţii teritoriale. Acest model ar putea fi numit reglementare prin euromodernizare”, a mai spus Voronin.
Cel de-al al doilea argument adus de preşedinte a fost neutralitatea R. Moldova, consfinţită prin Constituţie. Dezvoltarea în continuare, la modul practic, a neutralităţii, interzicerea amplasării pe teritoriul republicii a forţelor armate şi a obiectivelor militare ale altor ţări pot avea o perspectivă constructivă, a spus Vladimir Voronin.
„Demilitarizarea părţilor în conflict, unirea resurselor lor umane, transformarea forţelor armate în contingente profesioniste, pregătite să îndeplinească doar funcţii pacificatoare constituie acea cale distinctă de dezvoltare a principiilor securităţii, care este determinată de opţiunea noastră pentru neutralitate”, a declarat preşedintele.
Vladimir Voronin a menţionat că este evident că anume în formatul actual de acţiuni toate părţile şi co-mediatorii implicaţi în soluţionarea conflictului transnistrean se simt confortabil. „Este greu de subapreciat faptul că şi Federaţia Rusă, şi Ucraina, şi Uniunea Europeană şi SUA pornesc de la ideea că soluţionarea problemei transnistrene este posibilă doar pe principiile integrităţii teritoriale şi suveranităţii R. Moldova - toţi sunt de acord cu aceea că Transnistria trebuie să dobândească un statut garantat temeinic în cadrul unui stat unic”, a declarat şeful statului.
În cadrul lucrărilor celei de-a 44-a Conferinţe privind politica de securitate, Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politica Externă şi de Securitate Comună, Javier Solana. Vladimir Voronin şi Javier Solana s-au pronunţat în favoarea menţinerii dialogului constructiv stabilit între autorităţile moldovene şi conducerea UE, în acest sens fiind menţionată însemnătatea vizitei în R. Moldova a Comisarului European pentru Relaţii Externe şi Politica Europeană de Vecinătate, Benita Ferrero-Waldner, planificată pentru 14-15 februarie curent.
În cursul întrevederii dintre Vladimir Voronin şi Daniel Fried, Asistent al Secretarului de Stat SUA, oficialul american a reconfirmat poziţia SUA privind reglementarea transnistreană în baza suveranităţii şi integrităţii teritoriale a R. Moldova, subliniind importanţa reluării cât mau grabnice a procesului de negocieri în formatul „5+2”. La întrevedere a participat şi asistentul adjunctului Secretarului de Stat SUA, David Kramer, care reprezentă SUA la procesul de negocieri în format extins în problema transnistreană.