logo

Vladimir Voronin ameninţă cu anularea înregistrării Mitropoliei Basarabiei


https://www.ipn.md/ro/vladimir-voronin-ameninta-cu-anularea-inregistrarii-mitropoliei-basarabiei-7965_967504.html

Preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, ameninţă că va dispune anularea înregistrării Mitropoliei Basarabiei, contrar hotărârii Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), care a obligat Guvernul R. Moldova să o înregistreze acum câţiva ani. Preşedintele a declarat vineri, 30 noiembrie, în cadrul unei emisiuni televizate că nu-şi doreşte „un al doilea Cosovo” în R. Moldova, făcând referire la disputele din ultimul timp între Patriarhia Română şi Patriarhia Moscovei privind reactivarea pe teritoriul R. Moldova a trei eparhii româneşti: Eparhia de Bălţi, Eparhia de Cantemir şi Eparhia de Dubăsari. „Dacă aceste evenimente vor derula şi mai departe ne rezervăm dreptul să nu ţinem cont de hotărârea CEDO pentru că toţi înţelegem că pe parcursul civilizaţiei umane au fost foarte multe războaie, din care 90% au avut loc din cauza problemelor religioase, când o ţară a vrut să impună religia sa unui altei ţări”, a spus preşedintele. Voronin a precizat că face, în acest sens, o declaraţie oficială a şefului statului. „E unul şi acelaşi lanţ al provocaţiilor împotriva noastră, împotriva independenţei, suveranităţi, împotriva ţării, identităţii şi poporului. Noi însă nu putem târgui credinţa şi nu putem să o facem prizonierul politici noastre, oricum ar fi ea: deşteptă, proastă, bună, idioată”, a declarat Vladimir Voronin. Recent şi reprezentanţii Partidului Socialist de la Chişinău, au declarat că decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Române privind reactivarea, pe teritoriul R. Moldova, a trei episcopii ale Mitropoliei Basarabiei ar provoca un nou „război bisericesc în spaţiul canonic moldovenesc”. La fel, Episcopul de Tiraspol şi Dubăsari, Iustinian Ovcinnikov, a acuzat Biserica Ortodoxă Română de faptul că ar fi declanşat o „cruciadă împotriva Bisericii Ortodoxe Ruse”, reactivând Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a întregii Transnistrii. Biserica Ortodoxă Română (BOR) susţine însă că reactivarea celor trei eparhii, prin decizia Mitropoliei Autonome a Basarabiei, a fost o acţiune firească. Potrivit unui comunicat de presă recent al Patriarhiei Române, această reactivare a fost consecinţa firească a faptului că, anterior, printr-o hotărâre definitivă a Curţii Supreme de Justiţie a R. Moldova, din 2004, şi prin modificările operate la Statutul de organizare şi funcţionare al Mitropoliei Basarabiei, aceasta a fost recunoscută drept „succesoare spirituală, canonică, istorică a Mitropoliei Basarabiei, care a funcţionat până în anul 1944 inclusiv”, cu eparhiile ei componente. Sinodul Bisericii Ortodoxe Române nu a făcut decât să recunoască juridic aceste eparhii, fără a avea vreo intenţie să genereze conflicte între Patriarhia Română şi Patriarhia Moscovei, se mai spunea în comunicat.