Vladimir Voronin a solicitat suportul altor state în procesul de integrare europeană
https://www.ipn.md/ro/vladimir-voronin-a-solicitat-suportul-altor-state-in-procesul-de-7965_959425.html
Preşedintele Vladimir Voronin, a solicitat, suportul Austriei în obţinerea de către R. Moldova a Preferinţelor Comerciale Autonome ale Uniunii Europene, se arată într-un comunicat de presă al Preşedinţiei, citat de Info-Prim Neo. Rugămintea a fost formulată în cadrul întâlnirii pe care Voronin a avut-o cu Preşedintele Federal al Republicii Austria, Heinz Fischer, în cadrul lucrărilor celui de-al XIII-lea Summit al Şefilor de Stat din Europa Centrală, desfăşurat vineri la Varna.
Şeful statului a solicitat, de asemenea, susţinerea Austriei în negocierile purtate de R. Moldova cu UE privind facilitarea regimului de vize cu Uniunea Europeană, după ce Heinz Fischer a menţionat că autorităţile austriece manifestă înţelegere faţă de ţările orientate pe calea integrării europene şi susţin acţiunile întreprinse de acestea în scopul realizării acestui deziderat.
Tot la lucrările Summit-ului, Preşedintele moldovean s-a întâlnit cu Preşedintele Republicii Slovace, Ivan Gasparovic, în cadrul căreia a subliniat interesul Moldovei pentru experienţa de integrare în UE într-un ritm record acestei ţări. Gasparovic a declarat că poziţia fermă a autorităţilor slovace este că R. Moldova trebuie să devină membru al Uniunii Europene.
În cadrul altei întrevederi, Preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski a menţionat interesul deosebit al ţării sale faţă de R. Moldova, afirmând că ea se află în zona priorităţilor de politică externă a Poloniei. Actualmente atenţia multor ţări membre ale UE este îndreptată spre statele Balcanilor occidentali, Polonia este însă interesată, în mod special, în stabilirea unor relaţii mai strânse cu R. Moldova, Ucraina şi Georgia şi în evoluţia pozitivă a evenimentelor în aceste state, a declarat Lech Kaczynski.
Vladimir Voronin a remarcat faptul că Polonia a fost prima ţară cu care R. Moldova a stabilit un regim special de vize, solicitând suportul acestei ţări în obţinerea unui regim facilitar de vize dintre Moldova cu Uniunea Europeană.