Vladimir Voronin a scutit Guvernul de responsabilitate, expert
https://www.ipn.md/ro/vladimir-voronin-a-scutit-guvernul-de-responsabilitate-expert-7965_977714.html
Faptul că Vladimir Voronin a revocat patru miniştri, chiar înainte să-şi depună mandatul de preşedinte al R. Moldova, lasă să se creadă că Guvernul Greceanâi II are ceva de ascuns, consideră analistul politic Igor Munteanu, directorul Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”. „Demiterea miniştrilor prin decret prezidenţial este tactica „pământului pârjolit”, adică ministrul responsabil nu va fi pe loc atunci când vor fi puse anumite întrebări de către noua guvernare”, a declarat expertul pentru Info-Prim Neo.
La sfârşitul săptămânii trecute, la 10 şi 11 septembrie, Vladimir Voronin a revocat prin decret prezidenţial patru miniştri. Este vorba despre ministrul finanţelor, Mariana Durleşteanu, ministrul dezvoltării informaţionale, Pavel Buceaţchi, ministrul construcţiilor, Vladimir Baldovici, şi cel al administraţiei publice locale, Iacob Timciuc.
Potrivit serviciului de presă al Preşedinţiei, revocarea miniştrilor s-a făcut în temeiul art.98 din Constituţia R. Moldova, potrivit căruia în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a funcţiei, preşedintele R. Moldova revocă şi numeşte, la propunerea prim-ministrului, pe unii membri ai Guvernului.
„Motivul de bază este să scoată de sub bătaie, să absolve de responsabilitate guvernarea care a traversat nişte situaţii de criză la care nu a putut face faţă”, a opinat Igor Munteanu. Expertul este de părerea că astfel în R. Moldova apare o tradiţie foarte proastă – lipsă de continuitate a autorităţilor decizionale, care creează anumite interpretări.
Igor Munteanu le recomandă noilor autorităţi să cerceteze prioritar activitatea guvernului predecesor. Analistul s-a referit la privatizările netransparente de la sfârşitul anului 2008, utilizarea resurselor umane şi administrative în scopuri personale şi de partid etc. „Eu cred că nimeni nu poate interzice Parlamentului să organizeze o audienţă a foştilor miniştri la formarea noului Guvern”, a opinat analistul.
La cea de-a doua şedinţă a noului legislativ, deputaţii din cadrul Alianţei pentru Integrarea Europeană i-au invitat pe reprezentanţii Guvernului pentru a raporta despre situaţia economico-socială din ţară. Prim-vicepremierul în exerciţiu, Igor Dodon, care ulterior şi-a depus mandatul, a declarat că Guvernul a prezentat deja un asemenea raport, atunci când acesta şi-a dat demisia in corpore, în prezenţa şefului statului. „Nici eu şi nici doamna prim-ministru (Zinaida Greceanâi) nu considerăm că este oportun să mergem la şedinţa parlamentului, când suntem în demisie”, a motivat Dodon la data de 2 septembrie.
Igor Munteanu spune că declaraţiile lui Dodon au fost banale, menţionând că un ministru are în primul rând responsabilitate în faţa cetăţenilor. „Executivul are o mai mare responsabilitate în faţa legislativului, decât în faţa preşedintelui ţării”, a mai spus expertul.
Guvernul Greceanâi II a fost investit în funcţie la 10 iunie de către majoritatea comunistă din Parlamentul R. Moldova. Executivul a fost investit în condiţiile în care Parlamentul, ales la 5 aprilie, eşuase în mod repetat în alegerea şefului statului, urmând dizolvarea în scurt timp a legislativului şi anunţarea alegerilor anticipate.