logo

Vladimir Voronin a provocat evenimentele din aprilie prin declaraţaia „poporul moldovenesc este o mămăligă şi nu mai mult”, Sergiu Banari


https://www.ipn.md/ro/vladimir-voronin-a-provocat-evenimentele-din-aprilie-prin-declarataia-poporul-mo-7965_980538.html

Cel mai mare provocator al evenimentelor din 7 aprilie 2009 a fost ex-preşedintele Vladimir Voronin care încă în 2003 a spus că „poporul moldovenesc este o mămăligă şi nu mai mult”. Şirul provocărilor a continuat pe parcursul anilor, iar rezultatul acestora îl reprezintă evenimentele din aprilie 2009. Astfel de declaraţii a lansat consilierul municipal de Bălţi, ex-candidat independent la parlamentarele din anul trecut, Serghei Banari, după audierile de la Procuratura generală de miercuri, 10 februarie. Banari a fost audiat în calitate de martor în dosarul evenimentelor din aprilie, transmite Info-Prim neo. „Sunt ferm convins că toate evenimentele din aprilie, devastarea Parlamentului şi a Preşedinţiei sunt acţiuni foarte bine gândite şi organizate de anumite forţe. Au fost o mulţime de persoane în Piaţa Marii Adunări Naţionale foarte bine organizate şi cred că ei au fost organizatorii şi conducărtorii procesului de devastare a instituţiilor statului”, spune consilierul. Referitor la propriul rol în cadrul acestor evenimente, Serghei Banari spune că la 7 aprilie a fost împreună cu colegii de opoziţie, Vladimir Filat, Călin Vieru, Leonid Bujor în faţa Preşedienţiei unde chema mulţimea la acţiuni paşnice. Consilierul spune că ceea ce s-a întâmplat la 7 aprilie constituie cea mai mare tragedie în istoria contemporană a R. Moldova. De asemenea miercuri, 10 februarie, în calitate de martori în dosarul legat de evenimentele din 7 aprilie au fost audiaţi ministrul Justiţiei Alexandru Tănase şi scriitorul Nicolae Dabija. Anterior, în acest dosar au mai fost audiaţi în calitate de martori Vladimir Voronin, Mark Tkaciuk, Vladimir Ţurcan, Artur Reşetnicov, Ion Morei, Oleg Cernei, Mihai Godea, Calin Vieru.