logo

Vladimir Voronin a dat aprecieri Guvernului Greceanâi


https://www.ipn.md/ro/vladimir-voronin-a-dat-aprecieri-guvernului-greceanai-7965_974828.html

„Timp de un an, Guvernul a reuşit să transpună în viaţă practic toate cele preconizate”, a declarat marţi, 31 martie, preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, în cadrul ultimei şedinţe a Guvernului, transmite Info-Prim Neo. Preşedintele a declarat că echipa guvernamentală actuală a demonstrat că este capabilă să facă faţă sfidărilor de ultimă oră, să ia decizii de sine stătător, să activeze energic, cu mult spirit de iniţiativă. Şeful statului a evidenţiat faptul înregistrării în 2008 a unei creşteri a PIB-ului de peste 7% şi reducerea ratei inflaţiei până la 7%, precum şi a continuării tuturor programelor de stat. S-a menţinut ritmul înalt de gazificare, recent fiind conectată la conducta de gaze naturale a 1000-a localitate din ţară; a fost derulat programul de aprovizionare cu apă a localităţilor; s-a finalizat reabilitarea sectoarelor de drumuri a căror reparaţie a fost preconizată; a crescut salariul mediu pe ţară cu 22 la sută, a exemplificat Vladimir Voronin. Preşedintele a remarcat, de asemenea, însemnătatea inaugurării Portului Internaţional de la Giurgiuleşti şi construcţia spre el a căii ferate de acces, necesară pentru funcţionarea lui normală. Vladimir Voronin a accentuat şi realizarea plenară a Planul de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană, preluarea preşedinţiei tuturor structurilor CSI, precum şi colaborarea în cadrul organizaţiilor internaţionale regionale şi mondiale. Potrivit lui Voronin, anul 2009 se anunţă a fi unul deloc simplu, vor trebui depuse eforturi considerabile pentru a păstra stabilitatea macroeconomică. Va fi nevoie de îndrăzneală, de fermitate şi spirit creativ, de soluţii neordinare. Principala sarcină a Guvernului constă în menţinerea şi sporirea gradului de ocupare a populaţiei şi îndeplinirea riguroasă a obligaţiilor sociale ale statului, a mai spus preşedintele.