logo

Vladimir Țurcanu: Am votat pentru un oraș cu o atmosferă pozitivă și cu un suflu nou


https://www.ipn.md/ro/vladimir-turcanu-am-votat-pentru-un-oras-cu-o-8006_1068980.html

Candidatul Partidul Popular Românesc, Vladimir Țurcanu, spune că a votat pentru un oraș cu o atmosferă pozitivă, cu un suflu nou, cu tehnologii care să creeze din această urbe un oraș modern european. „Am votat pentru ca în acest oraș să aibă parte de o viață frumoasă nu dor cei cu posibilități mari, ci și cei mai puțin avuți”, a declarat concurentul electoral după ce și-a exercitat dreptul la vot, transmite IPN.

În opinia sa, posibilitățile din Chișinău oferă câmp pentru ca toată lumea să se manifeste, să câștige un ban aici și să se simtă bine. De la aceste alegeri are așteptări pozitive, pentru ca în continuare în funcție de rezultatele pe care le va obține, să-și facă planuri reale pentru ceea ce urmează.

„Este important ca la acest scrutin să se prezinte cât mai multă lume pentru ca rezultatul de după aceea să fie unul corect, pentru că neprezența la vot, se știe, distorsionează votul final. Și dacă se va prezenta mai puțină lume la vot, atunci într-adevăr există șanse ca în definitiv să avem un rezultat care să nu ne mulțumească”, a declarat concurentul electoral.

Soția lui Vlad Țurcanu, Olesea, a declarat că în această campanie s-a muncit foarte mult. „Este o muncă foarte mare și este o ambiție foarte mare. Și sper ca acest lucru să se vadă mai departe”, a mai spus soția candidatului.

La funcția de primar general al municipiului Chișinău candidează 18 persoane. Primar general al municipiului Chișinău este ales candidatul care a acumulat 50% + un vot. Dacă niciunul dintre candidați nu reușește să treacă acest prag, este organizat turul doi al alegerilor, cu primii doi candidați, unde se declară câștigător cel care a acumulat cele mai multe voturi.