Vladimir Ţurcan: Parlamentul actual nu va reexamina legea care interzice accesul în funcţii publice a persoanelor cu dublă cetăţenie
https://www.ipn.md/ro/vladimir-turcan-parlamentul-actual-nu-va-reexamina-legea-care-interzice-accesul--7965_973053.html
Parlamentul actual nu va reexamina prevederile legislative care interzic accederea în funcţii publice a persoanelor care deţin cetăţenie dublă. Despre aceasta a comunicat luni, 15 decembrie, într-o conferinţă de presă deputatul Vladimir Ţurcan, preşedintele Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi din Parlament, transmite Info-Prim Neo.
„Parlamentul actual nu poate să se întoarcă la această lege deoarece ea se referă la legislaţia electorală, din moment ce până la alegerile parlamentare au rămas practic 2,5 luni. Or, în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneţia, Parlamentul nu poate modifica legislaţia electorală într-un timp atât de scurt până la alegeri”, a spus Vladimir Ţurcan.
Deputatul comunist susţine că prin hotărârea sa în cazul „Tănase şi Chirtoacă vs. R. Moldova”, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) nu a sugerat Guvernului RM să modifice legea, ci doar s-a expus pe cererea depusă de cei doi cetăţeni. Vladimir Ţurcan susţine că Guvernul examinează posibilitatea să atace hotărârea în Marea Cameră a CEDO. „Vom atrage atenţia CEDO că pretinsa încălcare a drepturilor omului nu a fost consumată: nici unul din reclamanţi încă nu a candidat la funcţia de deputat şi nu se ştie dacă vor obţine acest mandat”, precizează preşedintele Comisiei juridice.
Potrivit lui Ţurcan, CEDO nu ar fi avut pretenţii faţă de această lege, dacă Guvernul R. Moldova ar fi formulat rezerve faţă de articolul 17 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, atunci când a ratificat-o. Articolul prevede că „nici o dispoziţie din Convenţie nu poate fi interpretată ca implicând, pentru un stat, un grup, sau un individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de Convenţie”. Ţurcan spune că Moldova nu putea formula această rezervă deoarece Convenţia a fost ratificată în 1999 pe când dreptul de a deţine dublă cetăţenie a fost introdus în 2003. Ţurcan a menţionat că autorităţile de la Chişinău ar putea să prezinte, post-factum, statelor-părţi la Convenţie motivele din care astăzi R. Moldova nu poate respecta acest articol.
Parlamentul a aprobat, în aprilie curent, modificări legislative ce interzic persoanelor care deţin cetăţenie multiplă să acceadă în funcţii publice. Legea a fost contestată de către Dorin Chirtoacă, primar de Chişinău şi de către juristul Alexandru Tănase, consilier municipal, care au şi cetăţenie română. Prin hotărârea făcută publică la 18 noiembrie, CEDO a constatat că legea nu este justificată şi proporţională. Guvernul RM are la dispoziţie trei luni pentru a ataca hotărârea la Marea Cameră.