logo

Vladimir Ţurcan mai speră la un compromis în Parlament, iar Veaceslav Untilă se conformează deciziei AIE


https://www.ipn.md/ro/vladimir-turcan-mai-spera-la-un-compromis-in-parlament-iar-7965_982928.html

Liderul grupului de deputaţi neafiliaţi din cadrul Partidului „Moldova Unită”, Vladimir Ţurcan, mai speră la un compromis între coaliţia majoritară liberal-democrată şi Partidul Comuniştilor (PCRM) în Parlament, iar liderul grupului de deputaţi ai Mişcării „Acţiunea Europeană”, Veaceslav Untilă, a declarat pentru Info-Prim Neo că susţine decizia AIE de a organiza referendum în septembrie şi alegeri în noiembrie, deşi a sperat la modificarea art. 78 în Parlament. „Mai bine ar fi o variantă care să comaseze acele două iniţiative – cea a PCRM şi cea a AIE. Primele două scrutine de petrecut cu majoritatea calificată în Parlament şi dacă nu se va reuşi, atunci să ieşim direct la dizolvarea Parlamentului şi la votarea preşedintelui de către popor”, a spus Vladimir Ţurcan. Potrivit liderului „Moldova Unită”, această idee a putut fi acceptată şi de către PCRM, pentru a evita cheltuieli suplimentare şi dezbinarea societăţii. „Mai bine să găsim limbaj comun în Parlament. Dacă nu se va reuşi, clar că varianta prezentată astăzi de AIE este una legitimă, constituţională şi vom merge la acest referendum. Dar timp încă mai avem pentru a încerca să ne convingem unul pe altul în cadrul Parlamentului”, a mai spus Ţurcan. Veaceslav Untilă spune că MAE nu mai are încotro. „Trebuie să mergem pe aceasta cale, fiindcă este pusă în joc deja Constituţia Republicii Moldova, care nu poate fi încălcată. Clar că referendumul este o modalitatea constituţională de a depăşi această criză politică”, a conchis deputatul.