logo

Vladimir Țurcan: Integritatea Curții Constituționale depinde de independența instituției


https://www.ipn.md/ro/vladimir-turcan-integritatea-curtii-constitutionale-depinde-de-independenta-inst-7965_1067559.html

În activitatea noilor judecători ai Curții Constituționale va fi strict respectată legislația în vigoare, Constituția și jurământul depus. Declarația a fost făcută de către noul președinte al instituției, Vladimir Țurcan, în cadrul unui briefing de presă după ședința specială a CC, la care au fost alese organele de conducere, transmite IPN.

Potrivit lui Vladimir Țurcan, noii judecători au dat asigurări că își vor exercita atribuțiile în mod cinstit și conștient. „Atunci când ești în serviciul statului, trebuie să uiți de orice preferință politică”, a declarat președintele CC.

Întrebat cum a ajuns judecător la CC, dacă nu a participat la concurs, Vladimir Țurcan a declarat că legea nu prevede desfășurarea concursului. „În unele instituții a fost concurs, în altele nu a fost până la sfârșit. Eu cred că nu contează în cazul dat noțiunea de concurs. Este foarte important cine a fost numit și cum vor fi exercitate aceste atribuții. Sarcina noastră este restabilirea încrederii prin deciziile care vor fi adoptate”, a spus judecătorul CC.

La întrebarea cum va fi asigurată depolitizarea instituției, în cazul în care a fost numit pe criterii politice, Vladimir Țurcan a declarat că „legea cu privire la Curtea Constituțională prevede că, la momentul numirii, dacă persoana este membru al unui partid, în mod obligatoriu, după depunerea jurământului, depune cerere de suspendare din organele de partid”.

„Integritatea Curții Constituționale foarte mult depinde de independența acestei curți. Noi urmează să adoptăm hotărârile care vor fi în strictă conformitate cu cerințele Constituției”, a declarat președintele instanței constituționale.

Vladimir Țurcan a comunicat că au exista două candidaturi la funcția de președinte al CC, candidatura sa și cea a judecătoarei Liuba Șova, însă majoritatea au votat pentru el. Liuba Șova va fi cea care va exercita atribuțiile președintelui CC când acesta va lipsi.