logo

Vladimir Socor: Uniunea Europeană a preluat întreținerea economică a Republicii Moldova


https://www.ipn.md/ro/vladimir-socor-uniunea-europeana-a-preluat-intretinerea-economica-a-7978_1099986.html

Uniunea Europeană a preluat întreținerea economică a Republicii Moldova. O spune analistul Jamestown Foundation, Vladimir Socor, potrivit căruia fără sprijinul financiar al Uniunii Europene, autoritățile de la Chișinău nu ar fi reușit să facă față crizelor suprapuse care au lovit țara. Potrivit expertului, Republica Moldova are acum o șansă unică de a avansa considerabil pe calea integrării europene, întrucât guvernarea este una bine intenționată, iar deschiderea din partea cancelariilor occidentale este fără precedent, notează IPN.

Potrivit expertului Vladimir Socor, odată cu preluarea conducerii de către guvernarea PAS, Republica Moldova s-a angajat ferm pe calea integrării europene. Totuși, există riscul ca la alegerile locale generale, forțele obediente Kremlinului să preia controlul asupra unor entități teritoriale, după modelul scrutinului din Găgăuzia.

„Situația de astăzi din Republica Moldova este cu mult mai încurajatoare decât era acum patru ani și asta pentru că forțe politice proeuropene au triumfat la alegerile prezidențiale și parlamentare. În același timp, agenda reformelor a fost deraiată de crize internaționale. Depășirea acestor crize nu ar fi reușit fără sprijinul Uniunii Europene. UE a preluat finanțarea Republicii Moldova. Populația țării a supraviețuit datorită finanțării care vine din Uniunea Europeană, în timp ce din Rusia vine zero finanțare. Se apropie alegerile locale și în aceste alegeri există pericolul ca anumite partide aflate sub conducerea lui Ilan Șor să captureze enclave teritoriale. Găgăuzia e deja sub controlul lor, orașul Taraclia, la fel”, a explicat Vladimir Socor în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la JurnalTV.

Comentatorul politic se arată optimist că forțele proruse nu vor reuși să destabilizeze situația în țara, iar vectorul proeuropean va fi menținut atât la alegerile locale, cât și la scrutinele viitoare, prezidențiale din 2024 și parlamentare din 2025.

„Avem Președinția, Guvernul și Parlamentul controlate de aceeași forță politică, care este, pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, una complet proeuropeană, complet cinstită și necoruptă și cu o conștiință puternică a interesului național. Este un avantaj fără precedent în istoria Republicii Moldova. Al doilea avantaj este că Occidentul altfel privește Rusia astăzi, o privește ca pe un adversar neîmpăcat, împotriva căruia trebuie luate măsuri. În plus, Uniunea Europeană a preluat întreținerea economică a Republicii Moldova, iar Rusia este tăiată din punct de vedere teritorial către accesul spre Republica Moldova. Mai este un aspect favorabil, Republica Moldova este oficial stat candidat la aderare, cu un calendar stabilit – anul 2030. Toate aceste lucruri mă fac optimist”, a mai spus comentatorul politic, Vladimir Socor.

La 5 noiembrie în Republica Moldova vor fi organizate alegeri locale generale. În timpul scrutinului urmează să fie aleși 898 de primari și peste 11 mii de consilieri locali.