logo

Vladimir Bolea: Guvernul se străduie să aplice reformele până la capăt


https://www.ipn.md/ro/vladimir-bolea-guvernul-se-straduie-sa-aplice-reformele-pana-8004_1066965.html

Guvernul actual condus Maia Sandu este cel mai capabil pe care l-a avut Republica Moldova vreodată. Acesta nici nu poate fi numit ca fiind „Guvernul blocului ACUM”, dar este anume „Guvernul Maia Sandu”. Executivul, format din adevărați profesioniști, se străduie și va reuși cu adevărat să implementeze legile și reformele până la capăt. Declarația a fost făcută de deputatul fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate, blocul ACUM, Vladimir Bolea în cadrul dezbaterii publice „Dezoligarhizarea” și „Decapturarea” statului: limitele legalității”, ediția a 113-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizat de Agenția de presă IPN și Radio Moldova.

În opinia parlamentarului, problema în Republica Moldova nu constă în legi, ele există și sunt votate în continuare. „Problema rezidă în aplicarea lor sau în lipsa de aplicare a legilor. Un stat de drept este caracterizat prin faptul că legea este în capul mesei. Și atunci pentru toată lumea este foarte ușor de trăit, de funcționat într-un stat unde sunt executate legile ca la carte”, a menționat Vladimir Bolea.

El spune că schimbările în Republica Moldova nu au loc în baza Declarației privind caracterul captiv al statului pe care a votat-o majoritatea parlamentară, ci în baza legilor. „Noi mergem în teritoriu și toată lumea spune că această declarație ar fi trebuit să producă efecte juridice de genul că noi am fi trebuit să declarăm o stare excepțională și să începem să arestăm la stânga și la dreapta și să duduie pușcăriile. Asta este părerea oamenilor. Cu siguranță,  aceasta nu se va întâmpla sub nicio formă. Tot ce se va întâmpla, va avea loc numai în baza legii. Guvernul se străduie să aplice reformele până la capăt”, a afirmat parlamentarul PAS.

În opinia lui, deocamdată, nimeni niciodată nu a dus responsabilitate de nimic și față de nimeni pentru cele petrecute în Republica Moldova. „Încă nu s-a început atragerea la răspundere, încă nimeni nu poartă niciun fel de răspundere de tot ce s-a întâmplat în Republica Moldova. Cu siguranță, noul Guvern și majoritatea parlamentară care s-a instaurat nu a încălcat și nici nu va încălca niciodată legislația. În Moldova sunt foarte multe legi care sunt perfecte, europene, votate în spiritul european, dar aplicate în spiritul nostru mioritic. Și sistemul judiciar a fost unul pro-european, votat foarte bine, dar a existat exact în sensul în care deservea interesul cui vrei, numai nu interesul cetățenilor Republicii Moldova”, a afirmat Vladimir Bolea.

Totodată, deputatul spune că rolul cetățeanului este primordial și atunci când este vorba despre schimbări pe plan politic în țară, acestea au loc doar atunci când există o masă critică de oameni care cer aceste schimbări. „Practic, noi vorbim despre vot, omul iese la urne și, prin oferirea sau neoferirea votului unui sau altui concurent electoral, decide cum se va dezvolta țara în continuare și care trebuie să fie parcursul ulterior al țării în următorii patru ani. Toate schimbările și tot ce se întâmplă acum în țară sunt un rezultat al cerinței din partea cetățenilor Republicii Moldova”, a menționat deputatul.

Drept exemplu de instituții capturate Vladimir Bolea a numit Curtea Constituțională, care într-o perioadă foarte scurtă de timp a demonstrat cum a funcționat tot sistemul judiciar. „Și acesta a funcționat la comanda cuiva. Se votau legi la comanda cuiva, după aceea s-au anulat tot la comanda acelorași oameni. Începând din anul 1991, sistemul judiciar niciodată nu a fost subordonat cetățeanului din Republica Moldova și țării în sine. Dacă noi o să reducem importanța a ceea ce se întâmplă acum la ultimii 2-3 ani, într-adevăr o să se transforme tot numai într-o vânătoare de vrăjitori, lipsită total de sens. Dacă vrem să construim ceva nou sau să ducem reformele până la capăt, atunci trebuie să facem o analiză profundă”, a notat politicianul.

Vladimir Bolea a criticat unele programe sociale lansate de guvernările precedente, iar pe altele le-a adus drept exemple foarte bune. În opinia lui, programul Prima Casă este unul foarte bun și a avut o mare popularitate în rândul cetățenilor. Proiectul care prevedea acordarea unei cutii cu lucruri necesare tinerelor familii la nașterea copiilor, la fel, a fost unul bun ca idee, însă au existat mari probleme, cu suspiciuni rezonabile, la organizarea licitații pentru proiectul respectiv, de aceea a fost anulat. „În schimb, sunt oferiți câte 1600 de lei la naștere și mamele sunt foarte mulțumite”.

Și alte proiecte cum ar fi „Drumuri bune” sunt bune, în opinia parlamentarului, doar că au fost aplicate defectuos. „În Republica Moldova actualmente nu există drumuri, numai direcții de deplasare. Și da, trebuie făcute drumuri bune pentru toată Republica Moldova”.

Dezbaterea publică „Dezoligarhizarea” și „Decapturarea” statului: limitele legalității” este ediția a 113-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat cu susținerea Fundației germane Hanns Seidel.