Ceea ce se întâmplă în politică, se reflectă în justiție. Astfel, atunci când există presiuni politice, există ecou și în justiție. Declarația a fost făcută de Vlad Gribincea, președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV8, transmite IPN.
Potrivit lui, în momentul în care judecătorii văd cazuri de sancționare disciplinară pentru exprimarea opiniei, intuiția le spune ceva și ei încep să se teamă. „În sistem la moment lucrurile sunt proaste. Și dacă o să vorbiți cu judecătorii tet-a-tetб o să spună tranșant că nu au încredere în nimeni, că sunt pe cont propriu și nimeni nu este gata să-și asume riscul să lupte pentru un sistem mai bun”, spune Vlad Gribincea.
Președintele CRJM spune că în anul 2017 rata de achitare este de 1,7%. „Aveți probabilitatea de 98,3% că veți înhăța o sentință de condamnare, dacă o să ajungeți în judecată cu rechizitoriu. Asta despre ceva vorbește și haideți să nu ne ascundem după deget”, spune Vlad Gribincea.
Teodor Cârnaț, ex-judecător la Consiliul Superior al Magistraturii, afirmă că încrederea în sistemul judecătoresc, conform Barometrului de Opinie Publică, este în descreștere. La fel, indicatorii internaționali arată că independența justiției în Republica Moldova este foarte șubredă.
Referindu-se la rata mică de achitare, Teodor Cârnaț se întreabă de ce avocații nu se grăbesc să sesizeze Colegiul disciplinar, dacă suspectă că judecătorii emit sentințe de condamnare prea des. „Media de sesizări la Colegiul disciplinar este în jur la 2500, iar sistemul judecătoresc emite în ansamblu pe an circa 30-40 de mii de hotărâri. În așa situație coraportul este incomensurabil”, spune Teodor Cârnaț.