logo

Vlad Goian și Simion Bulgaru vor antrena echipa Zimbru


https://www.ipn.md/ro/vlad-goian-si-semion-bulgaru-vor-antrena-echipa-zimbru-7979_1074092.html

Vlad Goian și Simion Bulgaru sunt noii antrenori ai echipei Zimbru. Formația din strada Butucului are șanse mari să evolueze în noul sezon al Diviziei Naționale, chiar dacă a anunțat la începutul lunii martie că se retrage din campionat. Zimbru a anunțat că are noi investitori, dar Federația Moldovenească de Fotbal nu i-a acordat deocamdată licența necesară pentru a putea evolua în primul eșalon, transmite IPN.

Vlad Goian a fost declarat de trei ori cel mai bun antrenor din Moldova. Anul trecut el a pregătit pentru o scurtă perioadă formația armeană Yerevan. Celălalt antrenor, Simion Bulgaru, și-a prezentat acum câteva zile demisia de la echipa Codru Lozova.

Director general al clubului Zimbru a fost numit Iulia Petuhov, care acum doi ani a fost consiliera fostului președinte al Parlamentului, Andrian Candu. Funcția de director tehnic va fi îndeplinită de Zsolt Hadnagy, fost manager la echipele MOL Vidi și Diosgyor, ambele dina Ungaria.