logo

Vlad Filat salută revenirea opoziţiei în plenul Parlamentului


https://www.ipn.md/ro/vlad-filat-saluta-revenirea-opozitiei-in-plenul-parlamentului-7965_992284.html

„Mă bucur că vor reveni în activitatea parlamentară. Într-un stat democratic rolul opoziţiei este unul important, de rând cu cel al guvernării”. Aşa a comentat premierul Vlad Filat decizia parlamentarilor comunişti de a reveni la şedinţele în plen ale forului legislativ, transmite Info-Prim Neo. „O opoziţie puternică înseamnă şi o guvernare responsabilă ”, a declarat Vlad Filat. Premierul a reiterat că şeful statului trebuie să fie ales în toamna anului curent. „Contez pe raţiunea tuturor liderilor, membrilor partidelor parlamentare. În caz contrar, situaţia duce spre alegeri anticipate, ceea ce înseamnă dezastru pentru ţara noastră”, a menţionat Vlad Filat. „Orişicine poate fi candidat veşnic la funcţia de şef al statului, dar puţini pot deveni preşedinţi fiind candidaţi veşnici”, a mai spus liderul PLDM. Vlad Filat a confirmat că a avut, luni, o întâlnire cu liderul PL, Mihai Ghimpu, însă a spus că discuţia nu a vizat alegerea şefului statului, ci evenimentele din 27 august. Premierul a dat asigurări că AIE există. „ Alianţa este atât timp cât îşi îndeplineşte angajamentele asumate faţă de oameni, faţă de partenerii externi şi atât timp cât este funcţionabilă. Deocamdată sunt în situaţia în care să spun că AIE există”, a adăugat Vlad Filat.