logo

Vlad Filat: Rusia se va implica direct în alegerile din Moldova


https://www.ipn.md/ro/vlad-filat-rusia-se-va-implica-direct-in-alegerile-din-7965_1012464.html

Federaţia Rusă se va implica direct în alegerile parlamentare din Moldova, susţinând anumite partide sau actori politici. O declaraţie în acest sens a făcut Vlad Filat, preşedintele Partidului Liberal Democrat, la emisiunea „După 20 de ani” de la ProTV Bucureşti, transmite IPN.

„Anul acesta nu vor fi alegeri între partide, ci între modelele de dezvoltare pe viitor. Implicarea Federaţiei Ruse va fi una de amploare. Şi acum sunt mulţi actori politici şi partide care sunt susţinute de Rusia. Am avut presiuni asupra deputaţilor cărora li se ofereau sume foarte mari ca să iasă din Coaliţia de guvernământ. Implicarea presei ruseşti în spaţiul mediatic va fi şi mai agresiv decât acum”, a opinat politicianul.

Vlad Filat a afirmat că sunt foarte multe provocări, acum fiind mai greu ca niciodată. „Însă noi vom oferi ireversibilitate procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. Cel mai mare pericol pentru ţară este pierderea alegerilor de către partidele pro-europene. Eventuala câştigare a alegerilor de către comunişti înseamnă stagnare”, a subliniat liderul PLDM.
 
Politicianul consideră că Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse, îşi doreşte o influienţă mai mare în regiune şi nici nu ascunde că îşi doreşte refacerea Uniunii Sovietice. „Şi aceste acţiuni vin, probabil, dintr-un orgoliu foarte mare pe care îl are”, a remarcat Vlad Filat.

Preşedintele liberal-democraţilor a adăugat că acţiunile lui Putin sunt planificate, însă ştim din lecţiile de istorie că asemenea planuri nu au impact pe termen lung, iar toate aceste acţiuni vor avea reversul în raport cu cei care le-ai iniţiat.