logo

Vlad Filat: Recesiunea economică se prevede a fi depăşită cu începere din primul trimestru al anului viitor


https://www.ipn.md/ro/vlad-filat-recesiunea-economica-se-prevede-a-fi-depasita-cu-incepere-din-primul--7966_978581.html

Moldova ar putea să-şi îmbunătăţească indicatorii macroeconomici şi să obţină creştere economică începând cu 2010. Aceasta, ca urmare a acţiunilor convenite cu Fondul Monetar Internaţional în acordul preliminar privind noul program economic pe următorii trei ani. Potrivit premierului Vlad Filat, aceste acţiuni îşi propun relansarea economică a ţării, revenirea treptată pe traiectoria creşterii economice, transmite Info-Prim Neo. Primul ministru a spus că recesiunea economică se prevede a fi depăşită cu începere din primul trimestru al anului viitor. Deficitul bugetar pentru anul curent urmează să fie redus de la 16 la 9% raportat la PIB, cu diminuarea treptată până 3% până în anul 2012. Din 2011 se presupune că nu vor mai fi necesare surse externe pentru acoperirea deficitului bugetar. Se prevede ca deficitul contului curent să se stabilească la nivel de 10% raportat la PIB, nivel care poate fi finanţat din investiţiile străine directe şi resursele de asistenţă străină, a spus premierul. În următorii trei ani se prevede obţinerea unei creşteri economice ritmice şi treptate, de la 1,5% în 2010 la 5% în 2012. Suportul acordat de FMI pentru implementarea programului economic pe următorii trei ani, convenit cu Guvernul de la Chişinău, va fi de 590 mln dolari, inclusiv 295 mln dolari pentru acoperirea deficitului bugetar, dintre care 150 mln dolari pentru anul viitor. Alte 295 mln dolari vor fi orientate pentru susţinerea rezervelor valutare ale BNM. Vlad Filat a precizat că mijloacele pentru acoperirea deficitul bugetar vor fi alocate de către FMI în baza mecanismului extins de Creditare (Extended Credit Facility) pe 10 ani, cu perioada de graţie de 5ani şi rata anuală a dobînzii de 0,25%. Mijloacele pentru rezervele valutare ale BNM vor fi acordate pe 5 ani, perioada de graţie 3 ani şi rata dobânzii de 1,3% anual.