logo

Vlad Filat propune instituirea Comitetului Naţional pentru Reformă


https://www.ipn.md/ro/vlad-filat-propune-instituirea-comitetului-national-pentru-reforma-7965_991619.html

Prim-ministrul Vlad Filat propune instituirea Comitetului Naţional pentru Reformă. Subiectul a fost pus în discuţie în cadrul unei şedinţe, cu uşile închise, a Consiliului Naţional pentru Participare, transmite Info-Prim Neo. După circa două ore de dialog cu reprezentanţii societăţii civile, premierul a declarat că acest comitet va monitoriza procesul derulării reformelor. „Consider că este nevoie să se instituie acest comitet din simplu motiv că în interiorul Guvernului avem nevoie de o comunicare eficientă. Din punctul meu de vedere, este important ca în acest comitet să fie reprezentate toate instituţiile guvernamentale, toţi miniştrii”, a declarat premierul. În comitet vor mai intra reprezentaţi ai mediului academic şi mediului de afaceri, sindicate şi patronate. „Sarcina acestui comitet este să deblocheze procesul de reformă, să monitorizeze procesul de reformă, şi în acest format larg să contribuie la îmbunătăţirea actelor legislative pe care urmează să le promovăm”, a spus premierul. Preşedintele Consiliului Naţional pentru Participare, Sorin Mereacre, a declarat că scopul comitetului va fi de a impulsiona şi eficientiza, iar pe alocuri de a debloca, reformele în anumite sectoare. Sorin Mereacre a mai spus că trebuie să existe mai multe platforme de dialog dintre putere şi societate. Şi directorul Institutului pentru Politici Publice, Arcadie Barbăroşie, a declarat că este nevoie de un asemenea comitet. „Eu personal simt necesitatea unei platforme în care să vină miniştrii, să vină doi-trei opozanţi din societate şi să-l pieptene pe ministrul respectiv cu reforma în domeniu. Adică ministrul să vină cu conceptul reformei, care sunt probleme şi cum are de gând să le soluţioneze”, a menţionat Arcadie Barbăroşie. Formarea Comitetului Naţional pentru Reformă a fost discutată şi în cadrul consultărilor prim-ministrului cu societatea, desfăşurate în prima jumătate a lunii iulie.