logo

Vlad Filat: Până la alegerea preşedintelui nu voi semna niciun decret privind oferirea decoraţiilor


https://www.ipn.md/ro/vlad-filat-pana-la-alegerea-presedintelui-nu-voi-semna-niciun-7965_987440.html

„Până la alegerea preşedintelui nu voi semna niciun decret privind oferirea decoraţiilor”, a declarat după şedinţa Parlamentului premierul Vlad Filat care va exercita funcţia de preşedinte interimar până la alegerea noului şef al statului. Vlad Filat a declarat că nu a fost de acord cu pauza luată pentru că era posibilă organizarea primei şedinţe a Parlamentului în care să fie rezolvate toate problemele, transmite Info-Prim Neo. Vlad Filat a mai spus că la următoarea şedinţă a Parlamentului, care va avea loc joi este posibil să fie ales preşedintele Parlamentului care va fi şi preşedintele interimar al ţării. Preşedintele interimar a mai spus că dacă îşi propunea să ajungă preşedinte al Republicii Moldova, o făcea. „Deocamdată eu mi-am propus să fiu prim-ministrul Republicii Moldova şi să duc la bun sfârşit cele angajate în faţa oamenilor”, a spus Vlad Filat. În contextul negocierilor, Vlad Filat a spus că PLDM a făcut tot ce a fost posibil pentru ca Alianţa să fie constituită. „Partidul Liberal trebuie să reiasă din rezultatul alegerilor şi să fie aşa cum a promis să fie pentru AIE. PLDM a făcut oferta finală şi nu vom reveni la această ofertă. Dacă PL poate negocia cu PD la capitolul Procuratură sau CCCEC să o facă”, a spus Vlad Filat. Preşedintele interimar a mai spus că PLDM este gata să activeze şi la guvernare, şi în opoziţie. În cadrul discuţiei, Vlad Filat a declarat că a fost la ziua de naştere a deputatului PD, Vlad Plahotniuc unde nu au fost şi comuniştii. Seara de Revelion Vlad Filat o va întâlni cu cetăţenii Republicii Moldova atât în Piaţa Marii Adunări Naţionale, cât şi în cadrul unor întâlniri, după care va fi cu prietenii şi familia. După cum prevede norma constituţională, interimatul funcţiei de şef al statului, în caz de vacanţă, este asigurat de către preşedintele Parlamentului sau de către prim-ministru, dacă spicherul este în imposibilitate ori nu este ales.