logo

Vlad Filat: Orice acţiune a AIE trebuie să aibă susţinerea partenerilor strategici occidentali


https://www.ipn.md/ro/vlad-filat-orice-actiune-a-aie-trebuie-sa-aiba-sustinerea-7965_981229.html

Premierul Vlad Filat afirmă că orice acţiune întreprinsă de Moldova privind modificarea Constituţiei sau organizarea alegerilor parlamentare anticipate trebuie să aibă susţinerea tuturor partenerilor strategici externi, transmite Info-Prim Neo. „În acţiunile pe care le vom întreprinde privind modificarea Constituţiei vom fi ghidaţi de punctul de vedere al tuturor partenerilor noştri externi ” a declarat premierul luni, 15 martie. Vlad Filat a comunicat că a avut o convorbire telefonică cu preşedintele Comisiei de la Veneţia şi că recomandările finale ale acesteia vor fi anunţate după şedinţa ordinară a organizaţiei, planificată pentru 3-4 iunie. „Comisia de la Veneţia şi-a spus punctul de vedere (Comisia a recomandat alegeri parlamentare anticipate - n.r.), şi l-a ascultat şi pe al nostru. Urmează să medităm şi noi şi ei”, a subliniat primul ministru. „Suntem în proces deloc uşor, care ar trebui să finalizeze cu consolidarea societăţii şi nu cu scindarea ei”, a mai spus Vlad Filat. Săptămâna viitoare premierul moldovean va efectua o vizită de lucru la Bruxelles în cadrul căreia va avea întrevederi cu toţi comisarii europeni, inclusiv conducerea Consiliului Europei.