logo

Vlad Filat: Nu putem vota o Constituţie propusă de un partid politic


https://www.ipn.md/ro/vlad-filat-nu-putem-vota-o-constitutie-propusa-de-un-7965_992879.html

Premierul Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat, spune că nu poate să fie adoptată o Constituţie propusă de un partid politic. Potrivit primului ministru, este necesar să fie creată o comisie cu participare largă, aprobată de către Parlament, în cadrul căreia să intre şi reprezentanţi ai Consiliului Europei, transmite Info-Prim Neo. „Este mult prematur să discutăm acum despre modul în care vom modifica Constituţia sau vom adopta o altă Constituţie. Noua Constituţie urmează să reprezinte compromisul larg în societatea noastră, nu poate să vină având la bază punctul de vedere al unui partid, dacă ne dorim ca această Constituţie să răspundă nu doar prezentului, dar şi viitorului ţării noastre”, a declarat Vlad Filat jurnaliştilor în cadrul unui eveniment. Liderul PLDM a precizat că formula de comisie la care se referă este diferită de cea creată anterior prin decret prezidenţial. „Vorbesc despre o comisie în care trebuie să atragem toate capacităţile. Noi nu vom participa la discuţii care vin să propună poziţii unilaterale. Avem nevoie de consens. Republica Moldova este una din puţinele ţări care au o Constituţie ce nu a fost supusă adoptării prin referendum de către cetăţeni, de aceea procedura este una complexă”, a spus Vlad Filat. Întrebat cum comentează declaraţiile liderului Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, care a spus că nu ştie dacă va mai găsi înţelegere în Alianţă, Vlad Filat a răspuns că PLDM va susţine propunerile care vor avea la bază raţionament şi principiul legalităţii. „Dacă se mergea pe o formulă legală, una care nu avea la bază emoţii, dar raţiune şi principiul legalităţii, propunerile făcute puteau fi susţinute. Atunci când ai această abordare „scoţând aşi din mânecă” este evident că nu ai cum să ajungi la un rezultat. De aceea aş vrea ca să revenim la calm, să reieşim din realitatea zilei şi responsabil să identificăm soluţii”, a spus liderul PLDM. Fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal a anunţat joi, 22 septembrie, că va propune spre examinare plenului Parlamentului proiectul noii Constituţii elaborat de către Comisia pentru reformă constituţională.