logo

Vlad Filat merge la CEDO cu decizia Curţii Constituţionale


https://www.ipn.md/ro/vlad-filat-merge-la-cedo-cu-decizia-curtii-constitutionale-7978_1004899.html

Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, s-a adresat la CEDO în privinţa deciziei Curţii Constituţionale, în urma căreia nu a mai putut fi numit în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru. Declaraţia a fost făcută de către Vlad Filat în cadrul emisiunii  „Politica” de la postul TV7, transmite IPN.

Fostul premier a spus că s-a adresat la CEDO pentru că i-au fost lezate drepturile cetăţeneşti. În context, Vlad Filat, a spus că nimeni nu o să poată să-i interzică să-şi continue activitatea.

Vlad Filat a mai spus că decizia Curţii este una politică şi dacă textul a fost scris de Curte, atunci intenţiile au fost ghidate din afara Curţii. „Nu a fost o lovitură împotriva lui Vlad Filat, ci împotriva Republicii Moldova”, a subliniat fostul premier.

Ex-prim-ministrul a mai spus că în ziua de joi, 25 aprilie, deputatul PDM, Vlad Plahotniuc, a venit la sediul PLDM şi în cadrul discuţiilor, l-a asigurat că nu are nicio implicare în decizia Curţii Constituţionale.

Pe 22 aprilie, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional decretul preşedintelui, Nicolae Timofti, prin care Vlad Filat a fost desemnat candidat la funcţia de  prim-ministru. În hotărâre, Curtea a statuat că este contrară principiilor statului de drept numirea în funcţii de conducere a persoanelor asupra cărora planează dubii de integritate sau care au fost demise pentru motive de corupţie. Curtea a menţionat că, deşi Guvernul şi-a declarat obiectivul de a lupta împotriva corupţiei, potrivit Moţiunii de cenzură adoptate de către Parlament, în rândul miniştrilor şi altor demnitari există cazuri atestate de persoane care sunt cercetate penal pentru fapte de corupţie.