Vlad Filat l-a felicitat pe Vladimir Putin cu ocazia victoriei în alegerile prezidenţiale
https://www.ipn.md/ro/vlad-filat-l-a-felicitat-pe-vladimir-putin-cu-ocazia-victoriei-in-alegerile-prez-7965_996289.html
Prim-ministrul Vlad Filat l-a felicitat pe omologului său rus, Vladimir Putin, cu ocazia victoriei obţinute în alegerile prezidenţiale, care au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. Vlad Filat i-a urat sănătate, prosperitate şi succese în această funcţie, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Guvernului.
Prim-ministrul şi-a exprimat convingerea că relaţiile de cooperare dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă, bazate pe respect reciproc, se vor dezvolta dinamic şi în continuare în beneficiul popoarelor celor două state.
Mesaje de felicitare la adresa lui Vladimir Putin au mai fost adresate de către liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, şi preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon.
Pe 4 martie în Rusia au avut loc alegeri prezidenţiale. Conform datelor preliminare, pentru Vladimir Putin au votat circa 65% dintre cetăţeni.