logo

Vlad Filat îşi îndeamnă colegii să aleagă un nou preşedinte al PLDM


https://www.ipn.md/ro/vlad-filat-isi-indeamna-colegii-sa-aleaga-un-nou-presedinte-7965_1027499.html

În calitatea sa de preşedinte al Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat consider că, în cel mai scurt timp, trebuie de organizat congresul partidului. La acest congres, politicianul crede că urmează să se ajusteze programul, statutul, dar şi să se ia decizii ce vizează conducerea partidului. Vlad Filat anunţă pe o reţea de socializare că la acest congres îşi va depune mandatul de preşedinte şi îşi va suspenda calitatea de membru, transmite IPN.

„PLDM este pentru mine ca şi un copil al meu. Am investit totul, inclusiv sufletul meu, în acest partid. Despre rolul pe care l-a jucat şi, sunt sigur, îl va juca PLDM se va expune istoria. Până atunci, eu pot spune că PLDM a făcut istorie. Din păcate, nu am fost atenţi şi am devenit jertfa celor care, azi, ţin Moldova capturată. Este clar că toate loviturile şi tot ce mi se întâmplă au un scop bine determinat – distrugerea mea, dar cu finalitatea de a distruge PLDM-ul”, scrie în mesajul politicianului.

Renunţarea la conducerea formaţiunii, Vlad Filat anunţă că este o decizie conştientă şi speră că această hotărâre va permite PLDM-ului să acţioneze eficient, având o conducere funcţională. „Dincolo de partea care vizează partidul, sarcina primordială este de a conveni cu opozanţii reali ai actualei guvernări, cu cei care îşi doresc să construiască o Moldovă cu adevărat europeană, ferindu-se de farisei de tipul lui Leancă, care este sub control total, asupra participării la alegerile prezidenţiale, având un candidat unic. Aceste alegeri sunt cruciale”, menţionează politicianul în mesaj.

Ex-premierul a fost lipsit de imunitate parlamentară şi reţinut pe 15 octombrie 2015. Acesta este învinuit de trafic de influenţă şi corupere pasivă şi riscă de la 7 până la 15 ani de închisoare, cu privarea dreptului de a deţine anumite funcţii publice. Vlad Filat pledează nevinovat.