logo

Vlad Filat: În 2014 se vor produce multe lucruri importante cu efecte resimţite de oameni


https://www.ipn.md/ro/vlad-filat-in-2014-se-vor-produce-multe-lucruri-importante-cu-efecte-resimtite-d-7965_1010505.html

Anul 2014 este unul extrem de important pentru societatea moldovenească, inclusiv pentru că urmează să fie îndeplinite un şir de acţiuni, proiecte şi reforme cu efecte pe care le vor putea resimţi oamenii la modul real, a declarat liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, într-un interviu pentru Europa Liberă, citat de IPN

Ex-premierul s-a referit în special la finalizarea proceselor iniţiate anterior referitoare la agenda europeană a ţării. „Mă refer, în primul rând, ca etapă de timp, liberalizarea regimului de vize care trebuie să se întâmple până în vara acestui an şi aici trebuie să muncim foarte mult şi solidar, pe toate dimensiunile. Doi, până la sfârşitul verii, să avem semnat Acordul de Asociere, implicit Acordul de Liber Schimb, în aşa fel, încât în primele şedinţe ale Parlamentului din sesiunea de toamnă să fie ratificat acest Acord. Şi, desigur, să finalizăm un şir de reforme importante instituţionale, în aşa fel încât să producă efecte resimţite de oameni”, a spus Vlad Filat.

Potrivit lui, anul curent reprezintă şi un exerciţiu responsabil care vizează capacitatea Republicii Moldova de absorbţie a resurselor, inclusiv acumulate în fondurile de dezvoltare naţionale şi din finanţare externă. „Anul acesta avem peste nouă miliarde de lei alocate în investiţii. Pe de o parte, este îmbucurător că au fost identificate, muncite aceste resurse, pentru că reprezintă rezultatul muncii pe parcursul a peste patru ani de zile. Însă, pe de altă parte, avem o responsabilitate imensă ca fiecare leu alocat pentru aceste proiecte să se transforme în infrastructură modernă, de care să beneficieze oamenii. Aceasta înseamnă drumuri mai bune, acces la medicină mai bună, școli mai bune, apă de calitate în casele oamenilor, aceasta înseamnă dreptul la libera circulație, atunci când cineva, dacă dorește, poate să urce în avion și cu preț accesibil să poată călători oriunde vrea. Deci, sunt lucruri pe care cetățeanul în acest an urmează să le vadă și să le simtă”, a declarat liderul PLDM.

Vlad Filat a spus se aşteaptă, de asemenea, modificări importante în cadrul legislativ care au menirea să consolideze drepturile şi responsabilităţii presei din Republica Moldova. „Noi nu putem să gândim cumva că vom ajunge în Uniunea Europeană, dacă nu vom avea și această putere în stat, presa, să fie una funcțională. De aceea urmează să avem ajustări la Codul Audiovizualului, să facem așa ca problemele apărute să le rezolvăm printr-o reglementare suficientă, dar,  totodată, trebuie să mai avem în vedere un lucru. Şi aş vrea foarte mult să fiu înţeles corect. Pe de o parte, noi trebuie să asigurăm libertatea presei. Dar, pe de altă parte, trebuie să asigurăm şi cetăţeanul cu dreptul de a nu fi manipulat, cu dreptul de a nu fi minţit prin intermediul anumitor abordări, anumitor reprezentanţi din media. Dacă ne dorim reglementări europene, atunci ele trebuie să fie complexe, care să respecte dreptul ambelor părţi – şi al celor care lucrează în presă, dar şi al celor care consumă ceea ce produce presa. Eu cred că avem această posibilitate să avem, pe de o parte, o presă liberă, dar care informează obiectiv, probat, cetăţeanul Republicii Moldova. Cred că în perioada imediat următoare noi vom avea şi rezolvări la aceste probleme”, a spus liderul PLDM, Vlad Filat în interviul pentru Europa Liberă, citat de IPN.