logo

Vlad Filat cere securizarea dosarelor cu caracter personal


https://www.ipn.md/ro/vlad-filat-cere-securizarea-dosarelor-cu-caracter-personal-7967_981242.html

Premierul Vlad Filat cere securizarea dosarelor cu caracter personal şi recomandă acordarea de subvenţii la perfectarea paşapoartelor biometrice cetăţenilor cu venituri reduse, transmite Info-Prim Neo. Solicitările au fost făcute în cadrul vizitelor de lucru la Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor (MTIC)şi la Întreprinderea de Stat Centrul pentru Resurse Informaţionale de Stat „Registru”. Potrivit prim-ministrului, pe parcursul ultimilor ani, „Registru” şi-a creat o imagine mai mult negativă. Drept exemplu a fost adus şi contractul încheiat cu firma privată „Metrompaş”, pentru tipărirea bonurilor fiscale, facturilor şi altor acte. „Întâmplător sau nu, firma este fondată de persoane care au un grad apropiat de rudenie cu ex-preşedintele Vladimir Voronin”, a spus Vlad Filat. Acest lucru nu l-ar fi deranjat, a spus premierul, dacă în ţară nu ar fi existat tipografii de stat, capabile să efectueze aceste comenzi de milioane sau dacă ar fi fost organizate licitaţii privind desemnarea executorului. „Cred că problema a constat în modalitatea secretă de gestionare a activităţiile acestei structuri. Vă îndemn să fiţi transparenţi şi foarte responsabili în activitate. De asemenea, îmi doresc ca datele cu caracter personal să fie asigurate cu un grad mai înalt de protecţie”, a spus premierul, precizând că activitatea anterioară a ÎS „Registru” este în atenţia procuraturii şi că ulterior vor fi făcute publice mai multe informaţii despre dosarele anchetate. Vlad Filat s-a mai interesat de problemele cu care se confruntă instituţiile, dotarea lor tehnică, modalităţile de perfectare a actelor şi costurile acestora. Totodată a fost discutată perfectarea, începând cu 1 ianuarie, 2011, a paşapoartelor biometrice, condiţie impusă de Uniunea Europeană pentru ca Republica Moldova să beneficieze de regimul liberalizat de vize. Costul estimativ al unui paşaport biometric va depăşi 1000 de lei. Actualmente taxa de perfectare a paşaportului fără cip este de 250 de lei. Ministrul tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor, Alexandru Oleinic, a precizat că preţul final al paşapoartelor biometrice va fi clar după organizarea tenderului de selectare a firmei care va administra perfectarea acestora. UE a oferit Moldovei 2 milioane de euro pentru procurarea tehnicii necesare. Premierul a mulţumit MTIC pentru reacţiile prompte la solicitările executivului, menţionând în context, că, începând cu această lună, cetăţenii moldoveni aflaţi peste hotare pot să-şi perfecteze actele de identitate la misiunile diplomatice ale Republicii Moldova acreditate în străinătate.