Actualul Parlament al Republicii Moldova nu este reprezentativ, a fost ales în baza unui sistem bazat pe corupție și nu are capacitatea de a genera un nou guvern. Declarații în acest sens a făcut liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la TV N4, notează IPN.
„Eu am certitudinea că aceste alegeri parlamentare anticipate vor avea loc pornind de la situația care o avem în Parlament. Acest Parlament a fost ales în baza unui sistem care, la rândul său, a fost bazat pe resurse administrative, pe corupție. Alegeri parlamentare anticipate vor avea loc pornind de la situația care o avem în Parlament”, a declarat Vlad Filat.
În opinia liderului PLDM, deputații care au fost aleși în februarie 2019, sunt în incapacitate de a genera un alt guvern care ar putea scoate țara din crizele în care se află.
„Consider că ceea ce s-a întâmplat în Parlamentul Republicii Moldova descalifică din toate punctele de vedere, inclusiv sub aspect moral, acest for, care trebuie să fie suprem și reprezentativ în Republica Moldova. Eu nu cred că acest Parlament are capacitatea să asigure acoperirea politică necesară pentru ca guvernul, la rândul său, să facă față multiplelor crize cu care se confruntă Republica Moldova”, a adăugat fostul premier.
Vlad Filat afirmă că, în prezent, Republica Moldova trece printr-o criză fără precedent, una multidimensională și care poate fi gestionată eficient doar în cazul unui cabinet de miniștri care ar avea o susținere politică deplină.
În cazul unor alegeri parlamentare anticipate, Vlad Filat susține că atât PLDM, cât și el personal, vor participa la viitorul scrutin.