Vlad Filat a coordonat comercializarea armamentului în Armenia, deputaţi PCRM
https://www.ipn.md/ro/vlad-filat-a-coordonat-comercializarea-armamentului-in-armenia-deputati-pcrm-7965_997206.html
Deputaţii comunişti susţin că vânzarea armamentului din dotarea Forţelor Armate ale Moldovei către Armenia s-a făcut cu grave încălcări, iar întreg procesul a fost coordonat de către premierul Vlad Filat, transmite Info-Prim Neo.
„Vreau să vă confirm că întreaga afacere trebuia să se finalizeze cu plecarea avioanelor MIG de la baza militară Mărculeşti, care au fost trecute de la Ministerul Apărării în nu ştiu care condiţii. După mai multe licitaţii de coborâre a preţului, aceste avioane trebuiau să plece cu preţul unor piese pentru avioane. Întreaga această afacere a fost nu doar cunoscută, dar şi coordonată de Vladimir Filat”, a spus deputatul Alexandr Petkov la o conferinţă de presă.
Deputatul Anatolie Gorilă, care a fost şi preşedintele comisiei de anchetă a Parlamentului pentru stabilirea circumstanțelor comercializării armamentului din dotarea Forţelor Armate, a spus că totul s-a făcut cu grave încălcări, iar vinovaţi de aceasta sunt vicepremierul Valeriu Lazăr, care este şi preşedintele Comisiei guvernamentale pentru comercializarea armamentului, viceministrul afacerilor externe, Andrei Popov, membru al comisiei respective, și secretarul Consiliului Suprem de Securitate, Iurie Richicinschi.
Printre persoanele care trebuie să poarte răspundere Anatolie Gorilă l-a mai numit pe directorul interimar al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Valentin Dediu, şi ministrul apărării, Vitalie Marinuţa. Deputatul a spus că toate materialele sunt expediate la Procuratura Generală. „Aceşti demnitari de stat trebuie să fie demişi”, a declarat Anatolie Gorilă.
În luna septembrie anul trecut, un avion a aterizat pe aeroportul Mărculeşti pentru a prelua un lot de armament pentru a fi transportat în Armenia. Pentru cercetarea cazului a fost creată o comisie parlamentară. În raportul comisiei, prezentat la finele lunii martie, se menţiona că vânzarea de armament a avut loc cu grave încălcări ale procedurii legale, iar printre vinovaţi se numără miniştri şi viceminiştri. După şedinţa Parlamentului de atunci, spicherul Marian Lupu a declarat că şi el, şi premierul Vlad Filat, au aflat post-factum despre această tranzacţie.