logo

Vlad Bileţchi:Poporul este cel care trebuie să decidă unirea


https://www.ipn.md/ro/vlad-biletchipoporul-este-cel-care-trebuie-sa-decida-unirea-7978_1029299.html

Poporul este cel care trebuie să decidă unirea, căci pentru realizarea acestei idei naţionale trebuie să existe voinţă populară. Înfăptuirea acestui deziderat urmează să aducă o stare normală a lucrurilor pe acest teritoriu şi să ne apropie de Uniunea Europeană. Opinia aparţine preşedintelui Asociaţiei Obşteşti „Onoare, Demnitate şi Patrie”, Vlad Bileţchi, şi a fost enunţată în cadrul dezbaterii publice cu tema: „Unionişti, statalişti şi „nostalgici”: confruntare de idei privind dreptul şi capacitatea Republicii Moldova de a fi stat independent”, ediţia a 59-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenţia de presă IPN în coproducţie cu Radio Moldova.

Vlad Bileţchi a menţionat că ODIP reprezentă curentul unionist din Moldova, ceea ce înseamnă dorinţă sinceră şi noţiunea de ideal naţional – de a vedea unirea Republicii Moldova cu România, cu scopul desăvârşirii idealului strămoşilor. Acel ideal care a fost râvnit de multe secole şi anume de a avea un stat într-adevăr independent, într-adevăr suveran, într-adevăr mare şi puternic, atât pe arena internă, cât şi pe arena externă, şi respectiv cu aceeaşi limbă.

Potrivit lui, curentul unionist acceptă şi respectă minorităţile de pe acest teritoriu şi chiar organizează acţiuni inclusiv şi în limba rusă. În opinia sa, conflictele din societate vin de sus, la fel, ca şi în cazul regiunii transnistrene, zonă de blocaj creat intenţionat, artificial, pentru a ţine captivă Republica Moldova, de a nu se uni cu România, or, unirea cu România nu afectează sub nicio formă statul sub noţiunea în care este privit de către societate.

Vlad Bileţchi consideră că în urma uniri nu este afectată decât forţa suverană, iar teritoriul şi populaţie nu sunt afectate. Potrivit lui, România este stat membru al Uniunii Europene, unde se respectă drepturile omului, iar Republica Moldova a întârziat în acest proces. Unirea cu România nu face decât să aducă un trai mai bun, siguranţă şi stabilitate pe aceste meleaguri.

Preşedintele ODIP afirmă că în cei 25 de ani, Republica Moldova nu şi-a realizat toate obiectivele şi acest lucru demonstrează că statul este unul fragil, format pentru interese meschine, pentru a frauda. În opinia sa, nu se urmăreşte crearea unei identităţi sau valorificarea noţiunii şi ideii de stat Republica Moldova. Se urmăreşte perindarea anilor, dar nu formarea statului unitar şi Republica Moldova nu este nici unitară şi nici suverană şi indivizibilă.

Tânărul afirmă că este încrezător că ceea ce a văzut frumos peste hotare şi în România, poate fi valorificat acasă prin prisma acestor idealuri naţionale care au fost cântate, scrise, elogiate de către cei mai mari martiri ai neamului românesc.

Dezbaterile publice cu tema „Unionişti, statalişti şi „nostalgici”: confruntare de idei privind dreptul şi capacitatea Republicii Moldova de a fi stat independent”, ediţia a 59-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, realizat cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.