Partidul Socialiștilor nu a închis ușile pentru discuțiile cu blocul electoral ACUM. Marți, 19 martie, organele interne ale PSRM se vor aduna din nou pentru a decide ce va face formațiunea în continuare. Declarația aparține deputatului ales din partea Partidului Socialiștilor Vlad Batrîncea, transmite IPN.
„Noi, partidul pentru care a votat cea mai mare parte dintre oameni, trebuie să propunem societății o cale pe care să mergem. Și noi suntem siguri că dacă această cale va fi în interesul cetățenilor, atunci Moscova, Bruxelles și alte capitale din lume vor avea o atitudine înțelegătoare”, a declarat socialistul în cadrul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova.
Socialistul spune că deocamdată PSRM nu a elaborat un alt scenariu decât de negociere cu blocul ACUM. „Noi am văzut multe informații, dar cel puțin acestea nu au fost discutate și nu au fost adoptate decizii. Spre deosebire de ei (n.r. blocul ACUM), noi nu am închis nicio ușă, nu ne-am supărat”, spune Vlad Batrîncea, secretar executiv al PSRM.
Jurnalistul Valerii Demidețkii este de părere că prin refuzul de a discuta cu PSRM, blocul ACUM se conduce de „instinctul de autoapărare al partidelor”. Totodată, jurnalistul consideră mișcarea socialiștilor drept una foarte bună. În opinia lui, punctul comun al acestor două formațiuni ar putea fi doar interesele statului care se află într-o situație foarte dificilă.
Luni, 11 martie, Partidul Socialiștilor a lansat blocului ACUM invitație la „discuții în vederea instituirii unei colaborări politice parlamentare”. A doua zi, liderii blocului au respins invitația, motivând că, înainte de alegeri, toți candidații blocului la funcția de deputat au semnat un angajament public că „nu vor face alianțe cu partidele oligarhice și anti-europene”.