Vizita cancelarului german este un semnal de susţinere politică, Marian Lupu
https://www.ipn.md/ro/vizita-cancelarului-german-este-un-semnal-de-sustinere-politica-marian-lupu-7965_998854.html
Vizita cancelarului german, Angela Merkel, la Chişinău, este un semnal de susţinere politică pentru o agendă de integrare europeană a Republicii Moldova. De această părere este preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, care a făcut declaraţiile în cadrul unei întâlniri cu bloggerii şi jurnalişti, transmite Info-Prim Neo.
„Noi nu am avut parte de foarte multe vizite de rang înalt, mai ales vorbind de ţări fundamentale pentru construcţia UE, şi această vizită vine să confirme, încă o dată, susţinerea din partea UE a aspiraţiilor europene şi a procesului de reformă europeană”, a menţionat spicherul.
Marian Lupu a negat că Angela Merkel ar veni pentru discuţii despre federalizarea Republicii Moldova, aşa cum a apărut în unele instituţii mass-media. „Doamna Merkel nu vine cu documente, cu propuneri, cu idei de federalizare. Mai mult ca atât, noi am purtat discuţii în cadrul alianţei, fiindcă este un subiect de maximă importanţă şi prioritate. Am primit asigurări din partea colegilor noştri, cei care participă la aceste întrevederi şi în special colegii care sunt participanţi la formatul de negocieri 5+2, mi s-au adus asigurări că niciodată ideea de federalizare nu a fost abordată, nu a fost pusă în discuţii nici la nivel teoretico-verbal, nici la nivel de proiecte de documente”, a spus Marian Lupu.
Preşedintele Parlamentului a menţionat că federalizarea ţării ar fi un pas înapoi. „În condiţiile în care Republica Moldova este un stat în afirmare, un proiect în proces de construcţii, de edificare, federalizarea ar fi un pas înapoi şi ar fragiliza această construcţie care încă nu este până la capăt solidă nici ca formare de naţiune civilă europeană moldovenească, nici ca formare definitivă a instituţiilor statale şi democratice bine funcţionale”, a declarat Marian Lupu. Potrivit spicherului, statutul cel mai potrivit ar fi un statut de autonomie largă în cadrul normelor internaţionale existente.
Angela Merkel este aşteptată la Chişinău până la sfârşitul verii.